Slujire de hram la biserica din Crâstor

Parohia Românească din Crâstor, închinată Praznicului Buneivestiri a Maicii Domnului, și-a sărbătorit hramul în prima Duminică după acest Praznic Împărătesc, care în acest an a coincis și cu Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul (30 martie 2025). Astfel, la fel ca și în alți ani, atât Maica Domnului, la unul dintre cele mai importante momente din viața ei și din istoria mântuirii neamului omenesc, cât și Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, au fost cinstiți în locașul de cult românesc, din această localitate din Ungaria.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor format din pr. protosinghel Visarion Tuderici, secretarul Eparhial, arhidiaconul Emanuel Văduva și diaconul Anton Alexandru Baniciu, de la Catedrala Episcopală din Jula. Răspunsurile liturgice au fost date de tânărul Matei Gabor, cântăreț la Catedrala din Jula.

La slujbă au luat parte credincioși din Crâstor, din Șercad, dar și din Micherechi, conducători ai unor instituții românești și autorități locale, ca de pildă: Daniel Banu, consulul general al României la Jula, Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Bakucz Péter, primarul localității Crâstor și soția sa, Ioan Pătcaș, președintele Autoguvernării Românești Locale din Crâstor și soția sa, doamna vicepreședinte Cornelia Pătcaș.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a vorbit despre pericopa evanghelică duminicală, a vindecării fiului lunatic, prin dragostea milostivă și puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar și despre necesitatea și importanța rugăciunii și a postului, în viața omului, care ne ajută să ne întărim în credință, să ne apropiem de Dumnezeu, să aflăm călăuzire în viață, prin cuvintele unor oameni înțelepți și postitori, cum a fost și Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, pe care îl cinstim în această duminică și în această zi, și să ne învrednicim de mari daruri din partea lui Dumnezeu, cum a fost și Sfânta Fecioară Maria, Născută ca rod al multelor rugăciuni ale părinților ei, Drepții Ioachim și Ana, dar prin care a și venit în lume, luând și Trup Omenesc, Fiul Cel Veșnic al Tatălui Ceresc, Care îl unește din nou pe om cu Dumnezeu, dar ne și vindecă de boli și ne scapă de sub stăpânirea celui rău, cum a făcut cu copilul din Sfânta Evanghelie din această zi.

La final, Ierarhul le-a mulțumit oficialităților, celor care s-au implicat în organizarea hramului și tuturor credincioșilor, care au fost invitați și la o agapă comună, oferită din partea Parohiei, cu sprijinul Autoguvernării Românești Locale și al Primăriei.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.