AFnewsÎntr-unul dintre articolele sale mai vechi, Lucian Mândruță povestește (cu mult talent) ce fericită a fost etapa de viață petrecută în armata română, perioada cea mai lipsită de răspundere din viața sa. Nu i se cerea decât să respecte câteva reguli, în schimb i se dădea totul.
E drept că și eu am amintiri frumoase din armată, amintiri care nu au nicio legătură cu apărarea patriei, cu cunoștințele militare sau cu sentimentele patriotice despre care cântam în timp ce mărșăluiam. Doar că, fiind (ceva) mai în vârstă decât Lucian Mândruță, după terminarea stagiului militar, eu am intrat direct în câmpul muncii (1967). Și atunci am priceput că am trecut dintr-o cazarmă mică, într-o cazarmă mare. România nu era, în „epoca Gheorghiu – Dej” și apoi în „epoca de aur” a lui Ceaușescu, decât o imensă cazarmă. În acest mic „lagăr” din cadrul marelui „lagăr socialist”, nu dispuneam de nicio libertate democratică.
Nu aveam voie să gândim liber (în măsura în care puteau să ne controleze gândirea, prin spălarea creierelor, educația socialistă, codul etic socialist, etc.), să ne exprimăm liber gândurile, nu puteam să ne asociem, nu puteam acționa autonom, decât în conformitate cu dispozițiile primite de la „eșalonul” superior, nu puteam să călătorim liber, nu aveam acces la evenimentele care se petreceau în lume, decât după ce acestea erau atent filtrate de către cei însărcinați cu cenzurarea lor și ne erau transmise prin știrile TV în cadrul celor două ore pe zi, sau prin rubrica „Din lumea largă” din „Scânteia”…. De altfel, cu ocazia unei „instruiri” în cadrul învățământului politic, a sosit Radu Budeanu de la „centru” și ne-a vorbit despre situația politică mondială. Expunerea sa a fost foarte clară și completă, drept care mi-am permis să întreb la sfârșitul instruirii de ce aceste lucruri nu sunt scrise în ziare sau expuse la radio sau televiziune? Răspunsul lui m-a năucit: R B ne-a spus că „de fapt, noi putem foarte bine să ne îndeplinim sarcinile de serviciu, fără să cunoaștem ce se petrece în lume…” !!!
În schimbul acestor libertăți democratice, la care nu aveam acces, ni se dădea totul (sic!)…: la naștere ni se dădea un loc la creșă, iar mamei i se dădea alocația pentru creșterea copilului. Apoi ni se dădea un loc la grădiniță, apoi la școala pe care o terminam într-un fel sau altul. Apoi, în funcție de rezultatele obținute, făceai un curs de calificare, făceai școala de maiștri, sau intrai la facultate. În momentul în care terminai, ți se dădea automat o repartiție. Ea era obligatorie (desigur, numai pentru plebe…, copiii din nomenclatură puteau alege posturile dorite) și ni se dădea un post, undeva (munca însăși nu era un drept, ci o obligație). Acolo ni se dădea o locuință și un serviciu, pentru care ni se dădea un salar. Salariul nu era mare, dar era suficient pentru a trăi, iar penuria de produse făcea să îți și rămână ceva bani la finele lunii (deși pe atunci circula gluma care spunea că diferența dintre români și americani este că americanii se străduiesc să ajungă de la pământ la lună, iar românii de la lună la lună…). Deși magazinele erau goale, ni se dădea o rație suficientă cât să nu murim de foame, iar cu restul te descurcai cu PCR-ul (Pile, Cunoștințe, Relații). In final, ni se dădea ajutorul de înmormântare ….
Când te căsătoreai și aveai un copil, ciclul se relua „ad infinitum”…. credeam noi pe atunci. Singura răspundere a individului era să facă ce i se ordona la serviciu și să „ își țină gura”…. Individul era liber de răspundere, în primul rând de răspunderea față de propria soartă, de familie, copii, etc.
După 22 decembrie, a venit revoluția și ni s-a spus: sunteți liberi ! Puteți gândi, puteți să vă exprimați, să va asociați, să aveti inițiative, să umblați în lume, puteți face ce doriți !
Dar, cine nu a gândit timp de decenii, acum ce sa gândească? Cine nu a gândit, ce poate spune, dacă nu are nimic de spus ? Cine nu știe să facă nimic și nici nu vrea să facă nimica … ce inițiative poate avea ? Cu cine și pentru ce să se asocieze ? Aceste persoane doresc doar să fie lăsate în pace, doar „să li se dea” tot de ce au nevoie. Pentru ei, libertatea nu este un drept util și necesar, ci este o responsabilitate împovărătoare!
Libertățile democratice sunt „libertăți de lux”, necesare doar celor care gândesc, vor să se exprime, doresc să acționeze, să se asocieze, doresc să participe la evoluția societății. După 1989 le-au fost oferite cetățenilor României o serie de libertăți cu care majoritatea nu știu ce să facă. În schimb, li s-a luat cea mai importantă libertate : „libertatea sclavului”, singura libertate de care aveau parte în socialismul ceaușist, libertatea de răspundere ! Vrem ca oamenii să nu fie nostalgici ?! Ne mai mirăm de celebra lozincă „Noi muncim, noi nu gândim !” din anul 1990 ?
Acum au trecut aproape 35 de ani de la revoluție ! Totuși constatăm cu durere că nu a trecut și dorul de a avea un „tătuc” atotputernic care să ne dea tot ce ne trebuie pentru a trăi fără să facem eforturi de gândire, sau efortul de munci responsabil. Tot mai multi tineri termină diverse școli sau chiar facultăți fără să aprofundeze cât de cât materia studiată și fără să învețe să gândească critic și constructiv. Tot mai mulți tineri fug de ideea însăși de a-și asuma răspunderi ! De aceea tot mai mulți votează cu ideea de a alege un „tătuc” care ne promite „că va avea grijă de țărișoara noastră care acum este jefuită crunt de noii colonizatori veniți din Occidentul hrăpăreț”, care ne promite „întoarcerea la un regim de tip Putinist” și ne promite „independența, auto-suficiența”, și cel mai important poate, promite „să ne dea” din nou tot ce ne trebuie pentru a trăi „liber și independent” !
Așa că, Domnilor, lăsați-ne în pace ! Nu ne mai cereți să ne stoarcem mințile cu tot felul de chichițe constituționale, cu diverse formule de parlament cu 300 sau 466 de aleși, cu evoluția datoriei publice pentru acoperirea deficitului asigurărilor sociale sau medicale, sau cu găsirea unei locuințe și a unui loc de muncă (în care trebuie să și muncești mult și serios) ! Așa că, dați-ne locuri de muncă, un apartament de bloc, o rație alimentară și apoi este treaba voastră a politicienilor ce faceți acolo, „sus” !
De ce suntem tot în această fază…,,brucaniană de formare” a unei noi mentalități, este o problemă de „capital social” (în accepțiunea lui Robert Putnam), recte de EDUCAȚIE.
Dar aceasta este o altă chestiune….
Adaugă un comentariu