AFnews
,,Prințesa & Clipa Mirifică –The Miraculous Moment” (Ediție bilingvă) Traducători Adam J. Sorkin și Lidia Vianu, (Contrast, 2024) conține 94 de poeme din care 43 au fost traduse în engleză în cartea a doua, ,,Clipa mirifică– The Miraculous Moment”. Volumul mai conține un mic capitol Dragoste și frumusețe unde Virgil Diaconu explică obsesia Prințesei ca personaj liric, pagini de jurnal apar în secțiunea Aurul și cenușa unor zile obișnuite. Jurnal de nostalgii și răzvrătiri și idei de estetica a poeziei în Tratat de Poezie sau Îndreptări pentru poetul tânăr.
Poemele readuc în lirica de azi natura ca și erosul galant, anacreontic. Cînd, în 150 de pagini, întâlnim cireșul de 50 de ori, vrăbiile de 57, ciripitul păsărilor de 17 și crinii de 20 de ori, reiese că, în fiecare poem, elementele naturii sunt la ele acasă ca într-un pastel: „Copacul sub care stau este plin de ciripitul vrăbiilor./Sau poate că sunt doar cuvintele tale repezi,/poate că este doar clinchetul râsului tău,/care deja mi-a luat mințile…// Până și eu, în ultima vreme, am ajuns un ciripit…/Și probabil că noi ne vom ciripi tot timpul de aici înainte…(p.7) „Beau apă din frumusețea ta,/în râsul tău ascult ciripitul vrăbiilor./Ca un rege voi intra în noua zi,ca un rege al cartierelor mărginașe./Fă-ți cuibul în brațele mele, Prințesă,/în visurile și gândurile mele,/care îți învolburează încă de pe acum/toate cearșafurile…”(p. 8) Acasă, pentru poet, înseamnă câmpia, pădurea, vuietul vântului: „Cineva îmi bate la uşă. Câmpia! Tocmai câmpia,/sosită de departe şi în cămaşa ei subţire: de flori./Câmpia cu depărtare cu tot, cu greieri cu tot./Cineva îmi bate la uşă. Vuietul! –/Pădurea îmbrăcată în verde şi purtând pe cap/toate cuiburile; şi toate cântecele păsărilor.” (p.118) Mai mult, acest aspect este programatic: ,,Înainte de a scrie poezie, a spus îngerul,/privește în jur. Pentru că, în jurul tău,/ dacă nu cumva chiar în tine,/se află toată arta poetică./Toată arta poetică a Domnului.” (Arta poetică) Poetul simte că aparține altei lumi sau epoci lirice: „Eu sunt poetul dispărutei speţe,/ silabisind lumina care m-a răpus./Doctrina mea este transmutaţia elementelor,/este iubirea: în curând voi fi cântecul mierlei,/în curând voi fi floarea de cireş./…Eu sunt poetul!/ Viaţa pe care o am este o haină/prea strâmtă pentru mine.”
Dincolo de prezența naturii, avem de fapt înainte o poezie a iubirii pentru poezie. Ca și la Dante în Vita Nuova, există și aici o aristocratică Beatrice numită Prințesă, o perfecțiune a femeii reconstruită chiar de poet, după cum se va vedea, căreia i se dedică lirismul și care produce ea însăși starea mistică a inspirației lirice. Iată ce citim în Vita Nuova, poemul Ai doamnei mele ochi: ,,Ai doamnei mele ochi sunt purtătorii iubirii nnobilind tot cu-o privire. Cei salutați îi simt în piept fiorii. Astfel plecându-și fruntea, robi palorii, Deplâng puțina lor desăvârșire…”
Dragoste și frumusețe este un capitol de comentariu al poeziei împletit cu poeme ca și în Vita Nuova. Poezia sau magia ei sunt definite astfel: „Nu, nu mai mă întrebați ce este poezia./ Întotdeauna am spus că poezia/este o descărcare electrică a frumuseții,/pentru că în clipa în care Prințesa m-a atins/ea mi-a transmis toate gândurile ei,/toate visurile, toată lumina./ Și eu m-am făcut dintr-o dată…această știință a văzduhului, care este Poezia.” (Poezia, o descărcare electrică…) Și iubirea la Virgil Diaconu poate însemna multe, așa cum la Dante în Convivio IV se scrie că „depinde de [sensul n.n.] acela pe care îl dăm lui Amor, interpretat diferit de comentatori drept Dumnezeu, virtutea, dragostea sacră, dragostea în general, ştiinţa desăvârşită a lui Dumnezeu etc.”
Așa cum e descrisa de jurnal, viața poetului este una casnică, statică, fără aventuri și boemă, de o imensă necomunicare cu cei din jur. Singura aventură este în Bulgaria la Balcic. Asta explică universul liric. Dacă poetul în general e un aventurier care încearcă limitele oricare ar fi ele, aici avem un poet septuagenar trăind într-un apartament de bloc unde evaziunea o reprezintă Prințesa, o imagine venită din copilărie. Singurătatea poetului autodidact (o spun în sens pozitiv, nu trebuie să ai o facultate de umanioare ca să scrii poezie și eseu așa cum nici Norman Manea, cu diploma de inginer, nu a avut ca să predea European Studies and Culture la Bard College unde este Professor Emeritus), trăind în provincie, fără parteneri de discuție de calibru, trăind o viață plina de plictiseală, singurul refugiu fiind o imaginație nici ea prea curajoasă – îngerul, prințesa acceptați probabil de familie ca o nebunie de tinerețe – au însă frumusețea lor secretă… Să ne amintim că septuagenarul Goethe a fost cu adevărat îndrăgostit de o făptură concreta de 19 ani pe care a și cerut-o în căsătorie cînd el avea 74. Elegia de la Marienbad a fost scrisa de Goethe după ce i-a fost refuzată cererea în căsătorie și unde își transcrie disperarea – în a doua elegie (traducerea mea): „Când omul a încetat să-și strige bocetul, zeul l-a lăsat să-și spună povestea dureroasă…”
În timp ce eul liric în poemele lui Virgil Diaconu aude timpul: „Soldații Timpului… Acum aud/cum printre roțile acestui ceas de fier/ s c r â ș n e ș t e Timpul! Împăratul Timp…” iar Prințesa este ținută captivă în îmbrățișarea lirică tentaculară precum zânele din poveste de către zmeu: „Desigur, Domnul nu a reușit să despartă trupul tău,/din îmbrățișarea mea cu o mie de brațe./ Tocmai de aceea lumea a rămas amestecată –/cerul mai ține și acum marea în brațe,/ îmbrățișarea noastră este albastră…(p.16) se construiește încet-încet imaginea corporală a Prințesei. Se deschide astfel treptat palierul iubirii erotice carnale ca formă a iubirii pentru poezie. Prințesa este Muza cu părul roșu de o frumusețe hipnotică provocând delir: ,,Și atunci am fost/ pentru prima oară săgetat de pielea ei albă,/ de privirea ei uleioasă, care mi se prelingea pe trup,/ ca un mir… Privirea ei, ca un mir…(p. 18) .. linia umerilor, sânii ochioși….Sub bluză, sânii tăi băț ca o inimă, … picioarele tale de lapte, perfecte. picioarele tale de piersică.. brațele subțiri.. sânii mici care..(P 67) …În ziua a șaptea m-am odihnit/și m-am întrebat dacă am făcut bine că te-am făcut,/pentru că magnoliile deja erau geloase pe tine/și au venit la mine cu o petiție, cu un protest,/cum că aș fi nedrept și aș fi dat cuiva/prea multă frumusețe… „Vei înțelege că iarăși te-am văzut aievea/ în pielea de leopard… Știu că nu mă crezi,/însă trupul meu deja s-a umplut/de petele fiarei din vis..”(p.76)
Poetul face amor cu Poezia: „Grăbește-te să mă iubeșți, grăbește-te,/pentru că plecăm atât de repede de aici!…”(p 34) „Tu stăpâneșți perfectă și goală patul de hotel și destinul meu în flăcări…” (p. 57) simțind că „ Adevărul este ca moartea/ se află întotdeauna cu un pas înaintea mea./Și chiar dacă aș prinde-o din urmă, ce aș putea să îi spun?” (71) „Dacă vreunul dintre voi are sentimentul că a cuprins ceva de/ necuprins, acela se află sigur în îmbrăţişare./Să nu crezi că îmbrăţişarea este numai a trupului. Trupul celui/iubit poate pleca, îmbrăţişarea rămâne./Casele noastre se sprijină pe îmbrăţişare./O casă fără îmbrăţişare este o casă pustie,/singurătatea sparge pereţii./Da, îmbrăţişarea este o singurătate învinsă./Îmbrăţişarea este mai mare ca lumea…(74) „ Lacul nesfârșit, tulburat doar de lebedele amurgului și de/ spaimele noastre./ Copacii sunt atât de bătrâni, încât cred că ei sunt chiar timpul /cel veșnic, înfrunzit pentru tine./ Vorbele și râsetele tinere trec întotdeauna în fugă pe lângă/noi…(p 75) „Da, trupul meu este plin de petele fiarei din vis…/ Întotdeauna visul a fost mai puternic decât mine…/Pentru că și el, și eu, suntem la fel de singuri./Sau pot să fiu poemul pe care abia l-am scris,/poemul care se gândește la tine cu toate celulele îndrăgostite,/cu toate bătăile de inimă. Pentru că poemele mele sunt vii!… pentru că eu întotdeauna am încurcat lumile –/de pildă, cuvintele tale au ajuns bătăile inimii mele, inima mea bate în pieptul tău./Desigur, eu sunt un încurcă lumi…”(p.81)
Prințesa se convertește din păcate în final într-o imagine prozaică ce pare un fel de testament: ,,Acum stau în casa de la marginea pădurii/și răsfoiesc filele repezi ale peregrinărilor mele./Prințesa a pregătit masa în grădină, sub razele lunii./Beau vinuri vechi cu prietenii mei,/cu toate gândurile și cu toate visurile./Voi spune rugăciunea de mulțumire și le voi lăsa pe toate/în voia Domnului. Le voi lăsa în voia Domnului,/despre care nici acum nu știu de care parte a fost/ și de care parte va fi de aici înainte…(p.88)
O discuție aparte merită traducerea poemelor în engleză de Lidia Vianu și Adam Sorkin. O metodă de a verifica calitatea unei traduceri este de a traduce înapoi în limba originală ceea ce a fost tradus. Deci traducerea în engleză a poemelor să fie readusă în limba română. Descoperirea a fost aș spune uluitoare. Varianta engleză readusă în română prezintă un alt poet. Virgil Diaconu e un sentimental în poemele în română, dar traducătorii i-au vindecat tocmai boala de care suferă. Traducerea din engleză în română este textul românesc esențializat poetic. De asemenea, soluțiile traducătorilor sunt, aș spune, excepționale. Vianu și Sorkin au făcut să se nască un alt poet Virgil Diaconu. Iată un exemplu:
Original: Floarea de cireş: ,,Iubita mea e floarea de cireş./Ea bate din palme într-o metaforă,/aleargă desculţă într-un vers./Intangibilă şi nesfârşită în propria frumuseţe!/ Eu, cavalerul florii de cireş,/ fac de strajă petalelor ei,/ minunea ei o beau până la ultimul strop./ Şi ea îşi dezveleşte petalele în nopţile mele./Ea aleargă desculţă într-un vers,/bate din palme într-o metaforă./Intangibilă şi nesfârşită în propria frumuseţe!”
Engleza ”My beloved is a cherry flower. /She is running barefoot in a verse, / clapping her hands in a metaphor. / Her beauty is intangible and infinite! / Knight of the cherry flower, /I serve as sentry for her petals. / I drink her perfection to the last drop. /She opens her petals în my nights./ She is running barefoot in a verse, /clapping her hands in a metaphor. / Her beauty is intangible and infinite!
Traducerea în română a traducerii engleze ,,Iubita mea este o floare de cireș. / Aleargă desculță într-un vers, / bătând din palme într-o metaforă./ Frumusețea ei este intangibilă și infinită!/ Cavaler al florii de cireș, / servesc drept pază petalelor ei./ Îi beau desăvârșirea până la ultima picătură./ Își deschide petalele în nopțile mele./ Alergă desculță într-un vers,/ bătând din palme într-o metaforă./ Frumusețea ei este intangibilă și infinită!”
Sau:
,,Noaptea. Iată şi noaptea!/Cum alerga printre ierburi,/pesemne după greierii ce n-o lăsau să doarmă,/noaptea se împiedica, întotdeauna, de mine./Dar eu nu aveam vreme de ea—/pe atunci mă strecuram afară din trup,/ca să prind din urmă rotitoarele stele./Vino şi tu!—îi strigam trupului meu uitat printre ierburi./Vino şi tu!”
”Night. Here is the night!/As it ran across the grass,/maybe because crickets would not let it sleep,/night always stumbled on me./But I had no time for it –/Back then I slipped outs of my body/trying to catch the spinning stars./Come with me! I shouted/to my body forgotten in the grass./ you too, come with me!”
,,Noapte. Iată noaptea! În timp ce alerga prin iarbă, poate pentru că greierii nu o lăsau să doarmă, noaptea s-a împiedicat mereu de mine./ Dar nu aveam timp de asta… / Pe atunci alunecam afară din trup/ încercând să prind stelele care se învârtesc./ Vino cu mine! am strigat trupului meu uitat în iarbă./ Și tu, vino cu mine!”
Alte exemple în acest sens:
„Să-mi văd mai departe/de călătoriile mele, dacă Maica Domnului tot m-a aruncat/din braţele Sale în lume.” / To mind my journeys since the Mother of God opened Her arms /and tossed me into the world. // Să mă gândesc la călătoriile mele de când Maica Domnului și-a deschis brațele /și m-a aruncat în lume.”
„când ceasul din turn îşi face rondul de noapte/ cu soldaţii lui prin camera mea, prin sufletul uitat deschis.”/
”when, in my room, the tower clock makes its night rounds / with its soldiers, crossing my soul which I’ve forgotten to close.”
,,când, în camera mea, ceasul din turn face rondul de noapte/ cu soldații săi,/ traversându-mi sufletul pe care am uitat să-l închid.”
Și o ultima observație: dragoste nu vine de la dragon. Etimologia cuvintului este foarte complicată și nu are nici o legătură cu inzii, ci cu rădăcinile Proto-Indo-Europene.
Adaugă un comentariu