Am fost cu toții extrem de emoționați să o avem în vizită, în cadrul Complexului Educațional Laude-Reut, cu ocazia Galei Hanukkah 2025, pe o fetiță cu adevărat specială, Abigail Edan, din Israel.
Este fetița care, în dimineața tragică de 7 octombrie 2023, a trecut prin experiențe greu de imaginat pentru orice copil. În acea zi, familia ei a fost atacată cu cruzime: părinții săi au fost uciși în fața ei și a fraților săi, iar Abigail a fost răpită. Cei doi frați ai săi au reușit să se ascundă într-un dulap, martori neputincioși ai ororii. După ce a fost eliberată, după 7 săptămâni de captivitate, Abigail și frații ei au fost preluați de părinții adoptivi – sora mamei și soțul acesteia – care le-au oferit un cămin plin de iubire, sprijin și siguranță.
Tova Ben-Nun Cherbis a păstrat legătura cu familia lui Abigail Edan după întoarcerea ei acasă din captivitate și a invitat întreaga familie în România cu ocazia Hanukkah.
Astfel, la inițiativa și la invitația Tovei Ben-Nun Cherbis și a Complexului Educațional Laude-Reut, Abigail și întreaga sa familie – părinții ei adoptivi și cei cinci frați – au sosit în România pentru a participa la Gala Hanukkah, eveniment desfășurat la Opera Națională, și pentru a petrece timp alături de elevii din familia Laude-Reut.
Bucuria de a-i avea alături, ca oaspeți ai noștri, a fost imensă. Am avut onoarea să le oferim câteva zile de liniște, apropiere și bucurie, petrecute atât în București, cât și la munte, în România.
Întreaga familie a fost primită cu multă căldură, emoție și solidaritate de comunitatea Laude-Reut – elevi, profesori, părinți și prieteni. În cadrul școlii, copiii s-au întâlnit, au petrecut timp împreună, au împărtășit experiențe și au legat prietenii noi. Abigail și frații ei au fost profund emoționați de scrisorile și mesajele pline de sensibilitate pe care elevii Laude-Reut le-au scris din suflet – mesaje de încurajare, speranță și prietenie care le-au adus alinare și bucurie.
La propunerea Tovei Ben-Nun Cherbis, am avut onoarea ca Președintele României, Excelența Sa domnul Nicușor Dan, să primească cu căldură întreaga familie a lui Abigail Edan la Palatul Cotroceni.
Această vizită a reprezentat un gest de empatie profundă și solidaritate, transmițând un mesaj clar: statul român este alături de o familie care a supraviețuit unor evenimente de o durere inimaginabilă.
La întâlnire a fost prezentă și Vered Libstein, alături de cei doi fii ai săi, Idan și Uri, invitați în România cu ocazia Galei Hanukkah. Vered este soția regretatului Ofir Libstein, fost președinte al Consiliului Regional Otef Aza și membru al Laude-Reut Board of Trustees – primul oficial anunțat că și-a pierdut viața în dimineața tragică de 7 octombrie 2023. În acea sâmbătă neagră, familia Libstein a pierdut patru membri – soțul, mama, fiul și nepotul – o suferință pe care nimeni nu ar trebui să o îndure vreodată.
Au participat, de asemenea, Viceambasadorul Statului Israel în România, domnul Erez Golan, doamna Shiri Madar, CEO Netaim, precum și maestrul Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București și partener al acestui proiect.
Întâlnirea a fost un moment încărcat de emoție și umanitate, oferind familiilor prezente sprijin moral și recunoașterea suferinței printr-un gest autentic de respect, compasiune și solidaritate. Primirea familiei în Palatul Prezidențial simbolizează nu doar solidaritatea instituțională, ci și grija și protecția pe care o poate oferi o comunitate unită, chiar și în fața unor tragedii greu de imaginat.
Suntem recunoscători Administrației Prezidențiale pentru întreaga susținere și sprijin acordat în realizarea acestei vizite, care a făcut posibilă întâlnirea cu Președintele României și a oferit familiei lui Abigail Edan momente atât de speciale.
Mulțumim, de asemenea, părinților comunității Laude-Reut, care ne-au sprijinit cu sufletul deschis în acest demers, demonstrând încă o dată ce înseamnă solidaritatea, responsabilitatea și grija pentru celălalt.
Mulțumim Hotelului Minerva din București și Hotelului Sinaia, unde Abigail și familia ei au petrecut o mică vacanță la munte, pentru primirea și găzduirea impecabilă, pentru profesionalismul și generozitatea de care au dat dovadă.
Această vizită a fost mult mai mult decât un eveniment. Ne-am reamintit că, în momentele cele mai dificile, sprijinul, căldura și generozitatea pot transforma durerea în speranță și pot oferi celor mai vulnerabili dintre noi o șansă la o viață normală, plină de bucurie și iubire.




Sint profund impresionat de frumusețea gestului de a invita in Romania fam.lui Avigail Edan fam care a trecut prin suferințe de nedescris.De asemeni fam. Libstein.
Stimata d-na Tova doresc sa va felicit pentru initiativele extraordinare pe care le inițiați
și să vă urez dvs.si prin dvs tuturor celor care participă la aceste EVENIMENTE că organizator și că spectator
HAG HANUCA SAMEAH
De asemeni felicit administrația prezidențială domnul Președinte al României Nicușor Dan pentru primirea călduroasă a delegației.