CASA PARTIZANILOR din Vicovu de Jos a lui Vasile Motrescu va deveni muzeu cu ajutorul Centrului cultural ARBOROASA

Astăzi, 7 aprilie 2026, casa în care s-a născut partizanul anticomunist Vasile Motrescu și frații săi a intrat în patrimoniul Asociației Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale “Arboroasa” spre a fi introdusă în circuitul turistic cultural și istoric dedicat rezistenței armate antisovietice și anticomuniste din Bucovina, în folosul comunității și al publicului larg.

Prin amabilitatea doamnei Vica Tugui, fiica lui Constantin Motrescu și nepoata lui Vasile Motrescu, donația construcțiilor către asociația noastră s-a făcut cu sarcina patrimonializării obiectului donației ca bun de patrimoniu cultural imobil – reabilitarea construcțiilor și amenajarea unui muzeu memorial al familiei Motrescu din Vicovu de Jos. TERMEN DE FINALIZARE ȘI INAUGURARE: NOIEMBRIE 2026.

Iată ce nota în jurnalul său Vasile Motrescu, marți. 7 aprilie 1953 (a treia zi de Paști):

,,Până la amiază am stat în colibiță. Nici nu am ieșit afară și am citit din Biblie. Spre seară, m-am suit în Plai, la Pârâul Alb, la Mesele Soldaților [?]. Am umblat încoace și încolo pe Plai, până la Pârâul Verde. Nu-i nici o urmă, nici zgomot de [la] nimic. Liniște de mormânt domnește peste codrii scăpați de sub martie alb și [de] zăpadă grea, care se mai vede pe unele locuri, prin față, iar prin dosuri și pe [lângă] pâraie e cum e oul. Am petrecut, cu ajutorul lui Dumnezeu, și aceste Paști în liniște, în miros de floricele și cântec de păsărele. Ora 6, seara. Peste noapte, nu prea am dormit.”

,,Viața mea de câine” Vineri, 3 aprilie 1953 (Vinerea Paștilor):

„Amărât și plin de gânduri am petrecut și această zi de cum m-am sculat, am ieșit la soare și citesc în Biblie și mă gândesc că vine Sfintele Paști și sunt acilea. Paști petrecut în necaz, sunt disperat și fără nicio nădejde și eu din mila Domnului, până se va îndura Dumnezeu și mă va strânge după pământul celor vii.Stau la soare și mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paști orice suflet cât de sărac și tot se bucură cel puțin de libertate și e la un loc cu toți oamenii. Numai eu stau pe pustii și îmi plâng păcatele singur și fără nicio mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând și iertând tovarășii de viață și pe toți vrăjmașii sufletului meu. Cât necaz, câtă trudă, durere, suferință, oboseală și gânduri fără niciun rost am întâmpinat într-acești 4 ani, de prigoană, temniță și captivitate, trupul meu istovit și mintea mea obosită. Nu există ființă de om pe fața pământului să-și poată imagina viața mea de câine, pe care am trăit-o acești 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Grueț că zăpada pe față s-a pleșit.În vârful Gruețului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica rușilor și atunci am trăit greu, dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruși, acum sunt de frații mei români. Da, stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg de zahăr și un litru de ulei și au adus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în raiul bolșevic.”