Un Richard cu cocoașă interioară

„Richard al III-lea” – un triumf al Teatrului Naţional ,,Mihai Eminescu” din Chişinău pe scena Teatrului Național din București!

Montarea semnată de Petru Hadârcă, actor deplin şi strălucit regizor, este un spectacol de mare forță, care demonstrează, încă o dată, intensitatea artistică și vocația creatoare a principalei scene basarabene. Fericiți cei ce i-am văzut și auzit pe Anatol Durbală, Alexandru Leancă, Valentin Zorilă, Mihaela Strâmbeanu, Corina Rotaru, Tatiana Lazăr, Cătălina Varaniță, Iurie Focșa, Dan Melnic, Mihai Zubcu, Ghenadie Gâlcă, Igor Babiac, Nicu Ciumașu, Renata Țurcan, Ilie Pârlog și Sergiu Vîzdoagă.

În centrul acestei viziuni impresionante se află interpretarea lui Anatol Durbală care realizează un   rol memorabil, în tradiţia unui concept având drept axă complexitatea psihologică, istorică şi filosofică a personajului care şi–a marcat, cu pecetea însângerată a setei devoratoare de putere, epoca. El nu joacă doar un personaj; îl trăiește cu o intensitate care domină scena de la primul până la ultimul moment. Capacitatea extraordinară de a alterna sarcasmul cu viclenia insinuantă transformă fiecare replică într-o metaforă tragică. El se înscrie, sub un anumit aspect, în viziunea ,,clasică” a lui Laurence Olivier: un Richard manipulator care atrage publicul de partea sa, spectatorul devenind, astfel, inevitabil, complice la intrigile lui. Spre deosebire, însă, de Olivier care pune accent pe deformarea fizică – o cocoașă, un umăr ridicat și un mers șchiopătat foarte vizibil, accent pe care  Olivier îl considera esențial pentru caracterizarea personajului, Anatol Durbală estompează acest element atingându-l doar simbolic, accentuând însă ceea ce am putea numi ,,cocoaşa interioară” a obsesiei satanice pentru putere. Ca şi Olivier, jocul său scoate la iveală puterea sa de captatio,  inteligenţa, ironia şi chiar umorul său sinistru. Un personaj al extremelor, paradoxal, dar înfricoşător de uman.

Petru Hadârcă  nu se limitează la ilustrarea textului lui Shakespeare, ci construiește un univers tensionat afluat la realitate. Ritmul este accelerat iar modalităţile de exprimare teatrală  combină reveria, dramatismul şi fatalismul tragediei shakespeariene. Monumentalitatea operei marelui Will este adusă în actualitate și resimțită ca universală în timp și spațiu.

Scenografia  exprimă conflict și neliniște. Decorurile sunt portaluri care multiplică impresii și vibrații puternice de mare tensiune dramatică.

Coloana sonoră potențează drama omului ca o imersiune în adâncuri tenebroase. Momentele muzicale creează o atmosferă neliniștitoare, amplificând emoțiile până la paroxism. Rareori am întâlnit o relație atât de unitară între imagine, sunet și joc actoricesc.  Richard al III-lea nu este doar o montare reușită a unui text clasic; este o demonstrație de viziune regizorală, de virtuozitate actoricească și de rafinament estetic. Petru Hadârcă este artizanul unei producții care confirmă că marile spectacole se nasc atunci când talentul, inteligența și pasiunea lucrează în aceeași direcție.

Dacă Richard al lui Marius Manole de la ,,Bulandra” impresionează prin febrilitatea aproape animalică a jocului, Richard-ul lui Anatol Durbală captivează prin rafinament. Nu este un personaj care izbucnește continuu, ci unul care își calculează fiecare atac în tenebrele sinistrului său mecanism ucigaș.

Privindu-l pe Richard, mi-am amintit inevitabil de reflecțiile lui Ioan Petru Culianu despre mecanismele subtile ale manipulării, despre relația dintre imaginație, putere și controlul conștiințelor. Manipulatorul eficient nu obligă; el îi face pe ceilalți să dorească exact ceea ce îi servește lui. Richard nu este doar un tiran în devenire, ci un maestru al imaginarului. El înțelege că oamenii nu sunt conduși prin argumente, ci prin emoții, simboluri și narațiuni. Nu cucerește prin forță, ci prin capacitatea de a ocupa mintea celorlalți, înainte de a cuceri tronul.

Ceea ce face atât de actual acest spectacol este faptul că Richard al treilea nu apare ca un monstru izolat al istoriei, ci ca un specialist al influenței. În termenii lui Culianu, el este un inginer al imaginarului colectiv. De aceea spectacolul lui Petru Hadârcă nu vorbește doar despre Anglia medievală sau despre Shakespeare. El vorbește despre lumea ca lume, despre felul în care puterea continuă să se nască din seducție, din controlul percepțiilor și din extraordinara artă de a-i face pe oameni să-și  dorească să confunde iluzia cu adevărul.

Irina Airinei

Fotocredit Teatrul Național ,,Mihai Eminescu”, Chișinău