AFnews
Uneori, o zi obișnuită își schimbă cursul și devine un râu al bucuriei supreme și al împlinirii. Astăzi, 10 august, la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”, Municipiu Chișinău, cuvântul a fost mai mult decât rostire: a fost punte și semn de recunoaștere între oameni uniți de aceeași credință în puterea luminii. În acel spațiu cu o vibrație aparte, în care cărțile încă mai păstrează vocile celor care au fost și pregătesc gândurile celor care vor veni, membrii UZPR, Filiala Chișinău, au trăit bucuria unei întâlniri deosebite cu domnul Claudius Dociu, vicepreședintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, sosit de la București, pentru un dialog cu cei care cred că adevăratul cuvânt nu se pierde în timp, ci continuă să lumineze etern, din om în om. Discuția de la suflet la suflet a adus în cupa fiecăruia stropul de încredere că doar cuvântul rostit cu mult adevăr poate străbate timpul, că o carte poate fi punte peste despărțiri și că jurnalismul, literatura și cultura nu sunt simple profesii, ci moduri de a păstra trează conștiința unei comunități.
Pentru câteva ore, Bucureștiul și Chișinăul nu au mai fost două puncte pe hartă, ci două respirații ale aceleiași limbi, apropiate prin scris, memorie și dorința de a construi împreună. Doamna Victoria Fonari, președinta Filialei Chișinău UZPR, a trecut în revistă realizările membrilor Filialei pe parcursul anului 2025. Privite împreună, acestea nu au însemnat doar o succesiune de activități și proiecte, ci conturul unei construcții culturale ridicate cu multă răbdare, cărămidă cu cărămidă. Pentru că orice comunitate se zidește astfel: prin cărți, articole, evenimente, idei, prezență publică, dar mai ales prin oameni care refuză să lase timpul să treacă fără să lase în urma lor un semn.
Creatorii de frumos au vorbit despre durerile pe care le întâmpină, despre realizări, despre fericirea, dar și nefericirea de a fi ziarist într-o lume nouă, înrudită cu AI-ul. Dar nu trebuie uitat faptul că, atât cât pagina devine una dintre puținele forme de împotrivire ale omului în fața uitării, foaia de hârtie va deține supremația, va dăinui.
Am avut, totodată, privilegiul de a descoperi câte ceva din realizările fiecăruia dintre cei prezenți. Și poate că aici s-a aflat una dintre cele mai frumoase lecții ale întâlnirii: în spatele unei instituții, al unei filiale, al unui nume colectiv, există întotdeauna destine individuale. Fiecare om poartă o poveste. Fiecare reușită este rezultatul unor drumuri pe care ceilalți nu le văd întotdeauna, al unor obstacole depășite în tăcere, al unei fidelități față de propria vocație. A bucurat mult și Lumina celor câteva zeci de cărți ale colegilor noștri, apărute în ultimii doi ani, asemeni unor mici făclii adunate laolaltă, mărturisind că întunericul nu poate deveni absolut atât timp cât cineva mai are puterea să scrie. Fiecare volum a fost mai mult decât un obiect așezat pe o masă. În spatele fiecărei coperți se întrezărea o parte din viața celui care a scris-o: nopți de îndoială, zile de căutare, întrebări, speranțe, neliniști, izbânzi.
Ideile și sugestiile formulate în cadrul întâlnirii au dat naștere unui dialog constructiv și profesionist. Nu a fost un dialog al certitudinilor închise, ci unul al ferestrelor deschise. S-a simțit multă deschidere din partea fratelui de peste Prut. Este adevărat că o conversație eficientă începe acolo unde omul nu vine doar să vorbească, ci și să asculte. Iar din asemenea tihnă a ascultării autentice iau naștere proiecte, colaborări, prietenii și drumuri noi. Printre ideile parvenite pot fi enumerate doar cele mai importante, după părerea mea. Una dintre ele ar fi facilitarea accesului la varianta PDF a revistei UZPR (crearea unui link permanent sau a unui buton pe site, prin care membrii UZPR și publicul să poată deschide, citi ori descărca revista, pentru o mai bună promovare și o circulație mai largă a publicației în rândul membrilor și al publicului). O idee extraordinară a fost crearea unui „Salon al Cuvântului” lunar (întâlniri periodice cu jurnaliști, scriitori, cercetători și oameni de cultură din Republica Moldova și România, dedicate dialogului despre presă, cultură, identitate și responsabilitatea cuvântului). Foarte importantă rămâne a fi continuarea experienței de realizare a unei antologii anuale a membrilor Filialei Chișinău (un volum care să includă articole reprezentative, eseuri, interviuri, poezie, publicistică și realizările membrilor din anul respectiv, devenind astfel o adevărată arhivă a activității filialei). S-a atras mult atenția la inițierea unui program de mentorat pentru tinerii jurnaliști (membrii cu experiență ai UZPR să îndrume studenții și tinerii aflați la început de carieră, prin ateliere practice, întâlniri și proiecte comune, aceasta servind drept mijloc eficient de a crea continuitate între generații). Și, nu în ultimul rând, foarte importantă ar fi organizarea unor „Poduri jurnalistice Chișinău–București” (schimburi profesionale, vizite reciproce, conferințe și proiecte editoriale comune între jurnaliștii din Republica Moldova și România, care ar consolida legăturile profesionale și culturale dintre cele două spații românești).
Fiecare discurs, fiece idee enunțată a condus spre concluzia că nu este suficient doar să consemnăm timpul în care trăim, ci că avem datoria să lăsăm în urma noastră o memorie a lui. Poate că aceasta este, în fond, misiunea celor care slujesc Cuvântul: să păstreze focul aprins. Într-o lume grăbită, în care informația se consumă uneori înainte de a fi înțeleasă, jurnalistului și scriitorului le revine datoria de a reda cuvintelor greutatea lor morală. Cuvântul poate răni, dar poate și vindeca. Poate despărți, dar poate construi poduri. Poate fi zgomot, dar poate deveni conștiință.
Astăzi, la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”, am simțit încă o dată că adevărata nemurire a omului începe acolo unde gândul său devine lumină pentru altcineva. Cărțile vor pleca spre biblioteci și spre cititori. Oamenii se vor întoarce la casele lor. Ziua de 10 august va coborî, la rândul ei, în trecut. Dar ceva va rămâne: căldura unei întâlniri, memoria unui dialog, o idee auzită, o mână strânsă, o carte deschisă. Și, mai presus de toate, va rămâne Cuvântul. Pentru că, atunci când este rostit cu adevăr și dăruit cu lumină, cuvântul devine neuitare.
Geta Lipovanciuc, UZPR Filiala Chișinău
Adaugă un comentariu