Cernăuți: Festivalul „În Grădina cu flori multe” – o punte între tradiție și cooperarea transfrontalieră
Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-concurs internațional de muzică populară românească „În Grădina cu flori multe”, organizată de Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți, condus de Iurie Levcic, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a demonstrat că folclorul poate deveni un veritabil ambasador al cooperării internaționale și al identității culturale. Desfășurat în zilele de 6 și 7 septembrie, festivalul nu a fost doar o competiție artistică, ci și una dintre principalele activități de promovare a proiectului transfrontalier „Promovarea identității regionale, a tradițiilor și a rezilienței culturale durabile”, finanțat prin Programul Interreg HUSKROUA 2021–2027.
Aproximativ 200 de copii și tineri talentați au evoluat în cadrul concursului, la secțiunile soliști vocali, soliști instrumentiști și grupuri artistice. Alături de concurenții din regiunea Cernăuți au participat, în format online, copii și tineri din România și Republica Moldova, confirmând caracterul internațional al manifestării. Evoluțiile au fost apreciate de un juriu internațional prezidat de Artistul Emerit al Ucrainei, Nicolae Hacman.
La final, concurenții au fost recompensați cu medalii, diplome și premii, iar cele două trofee ale festivalului au revenit lui Anton Jitar și Bogdan Zgârcea.
Legătura dintre festival și proiectul transfrontalier a devenit și mai evidentă în cea de-a doua zi a manifestărilor. Înaintea Concertului de Gală de la Filarmonica Regională din Cernăuți s-a desfășurat Simpozionul Internațional „Vatra dulce strămoșească”, dedicat conservării patrimoniului cultural material și imaterial.
Simpozionul a reprezentat una dintre activitățile centrale ale proiectului european și a reunit specialiști, oameni de cultură și reprezentanți ai comunităților partenere din România, Ucraina și Ungaria.
Proiectul „Promovarea identității regionale, a tradițiilor și a rezilienței culturale durabile” este implementat în parteneriat de Primăria Ardud (România), Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți (Ucraina) și Primăria Napkor (Ungaria). Scopul său este consolidarea cooperării regionale și a dialogului intercultural prin protejarea și valorificarea patrimoniului tradițional comun.
Inițiativa răspunde provocărilor generate de globalizare și de diminuarea treptată a tradițiilor locale, propunând măsuri concrete pentru conservarea acestora. În cadrul proiectului au fost realizate investiții în infrastructura culturală prin achiziționarea unei scene mobile, a echipamentelor tehnice și a costumelor populare autentice, necesare organizării evenimentelor culturale. Totodată, au fost desfășurate activități educaționale și de cooperare între instituțiile partenere.
Un loc important îl ocupă promovarea patrimoniului cultural comun. Festivalurile organizate la Ardud, Napkor și Cernăuți formează împreună un circuit cultural transfrontalier care evidențiază valorile tradiționale ale celor trei comunități. În acest context, Festivalul „În Grădina cu flori multe” a devenit platforma ideală pentru prezentarea rezultatelor proiectului și pentru organizarea Simpozionului Internațional „Vatra dulce strămoșească”, demonstrând că tradițiile populare pot constitui un puternic factor de apropiere între popoare.
În cadrul proiectului va fi editat și un album fotografic dedicat patrimoniului cultural al celor trei regiuni, iar cartea multiculturală de bucate tradiționale va fi lansată la evenimentul de închidere organizat la Cernăuți. Aceste materiale, alături de numeroasele acțiuni de promovare, contribuie la creșterea vizibilității patrimoniului cultural și la implicarea tinerei generații în păstrarea valorilor identitare.
Apogeul manifestărilor l-a constituit Concertul de Gală desfășurat pe scena Filarmonicii Regionale din Cernăuți. Alături de laureații concursului au evoluat formația „Perla” a Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul „Urmașii lui Ștefan” din Mahala, Ansamblul de dans „Mugurelul” din Horbova și Ansamblul de dans „Mugurelul” din Pătrăuții de Sus. Publicul s-a bucurat și de recitalurile membrilor juriului și ale invitaților speciali Maria Dovghei, Ana-Maria Calancea, Ofelia-Florica Haranguș, Adriana Bucevschi și Ion Drăgan.
Un element simbolic al legăturii dintre festival și proiectul european l-a constituit oferirea către toți participanții a unor suveniruri, tricouri, seturi de cărți și materiale promoționale realizate în cadrul proiectului „Promovarea identității regionale, a tradițiilor și a rezilienței culturale durabile”. Astfel, fiecare concurent a devenit, la rândul său, un promotor al valorilor culturale și al cooperării transfrontaliere.
Prin îmbinarea competiției artistice cu dialogul cultural și cu activitățile proiectului european, ediția din acest an a Festivalului „În Grădina cu flori multe” a demonstrat că tradițiile nu aparțin doar trecutului, ci reprezintă o resursă vie pentru dezvoltarea comunităților și pentru consolidarea legăturilor dintre România, Ucraina și Ungaria. Festivalul și proiectul Interreg au transmis împreună același mesaj: patrimoniul cultural este un element de identitate, dar și un liant durabil între oameni și comunități.




Adaugă un comentariu