Dr. Eva ȘIMON: Cum va arăta presa viitorului?

Specialiști din cinci țări au căutat răspunsuri la această întrebare, la o conferință din Oradea Subiectul impactului digitalizării asupra mass-media tradițională a fost  dezbătut, în zilele de 10–11 octombrie, la Universitatea din Oradea, în cadrul conferinței internaționale „Jurnalismul tradițional și noile media: delimitări, practici și controverse”.

Evenimentul care a început cu lucrări în plen, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Şincai”, a reunit peste 60 de specialiști în științele comunicării, jurnaliști și universitari din România, Franța, Irlanda de Nord, Republica Moldova și Ungaria.

Reuniunea academică a fost organizată de Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării al Facultății de Istorie din cadrul Universității din Oradea. Manifestarea a făcut parte din seria „Mass-media în postcomunism: moștenire, evoluție, tendințe”, ajunsă la a zecea ediție. Prima ediție a avut loc în anul 2016, cu lucrări în prima zi la Oradea, iar în cea de-a doua zi la Jula, la sediul redacției  săptămânalului „Foaia românească”.

Deschiderea oficială și lucrările în plen au avut loc vineri, 10 octombrie, la Biblioteca Județeană  ,,Gheorghe Șincai”. Au luat cuvântul în deschidere: conf. univ. dr. habil Florin Ardelean, de la Facultatea de Ştiinţe Politice și Ştiinţele Comunicării, conf. univ. dr. Căuș Vasile-Aurel, preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, prof. univ. dr. habil Gabriel Moisa, decanul Facultății IRISPSC, conf. univ. dr. Victoria Bulicanu, decanul Facultăţii de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova, prof. univ. dr. habil Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Ştiinte Politice şi Ştiinţele Comunicării Oradea și prof. univ. dr. Marian Petcu, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București.

Printre invitații principali s-au numărat profesorii Laurent Bigot și Jérémie Nicey de la Universitatea  din Tours (Franța), precum și Bogdan Oprea, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București. Aceștia au susținut conferințe privind transformările suferite de mass-media sub impactul mediului digital și al rețelelor virtuale. Profesorii Laurent Bigot și Jérémie Nicey de la Universitatea din Tours au pus în discuție un aspect care, consideră ei, a influențat lumea de azi: faptul că, la răspândirea internetului, redacțiile au început să ofere conținut jurnalistic gratuit.  Informația s-a devalorizat și s-a degradat, iar astăzi jurnaliștii sunt nevoiți să se specializeze în  analizatori de informații false, dar și să recâștige încrederea publicului. Soluția, cred specialiștii francezi, este în „fiabilizarea informației”, care presupune transmiterea de informații verificate, corecte, moderarea controverselor, dar și implicarea cetățenilor în actualitate, prin promovarea atitudinilor cetățenești și a dezbaterilor.

Lectorul universitar Bogdan Oprea, de la Universitatea din București, a fost cel care, apoi, a continuat discuția spre o altă provocare a jurnalismului actual: inovația prin tehnologii inteligente. Oprea a arătat ce instrumente de AI folosesc jurnaliștii din lume, de la site-uri care afișează un conținut personalizat în funcție de preferințele utilizatorului, la aplicații care creează reclame personalizate sau moderează comentariile din mediul digital, fiind „învățate” să detecteze discursul de ură și alte mesaje nepotrivite. După sesiunile plenare, conferința a continuat cu patru secțiuni tematice, găzduite la sediul Departamentului de Jurnalism al Universității din Oradea, precum și cu două secțiuni online. La lucrările pe secțiuni a participat cu o prezentare și dr. Eva Şimon, redactor şef la „Foaia românească” și asistent universitar la Catedra de Română a Facultății de Pedagogie „Juhász Gyula” din Seghedin. Titlul prelegerii sale a fost: „Revista Foaia românească, o sursă de informație istorică, etnografică, sociologică despre etnicii români din Ungaria”.

Sâmbătă, 11 octombrie, participanții conferinței s-au întâlnit cu studenții, în cadrul colocviului „Învățământul jurnalistic din România: prezent și perspective”.

Ajunsă la un deceniu de existență, conferința de la Oradea a devenit un reper pentru studiul istoriei presei și al transformărilor jurnalismului postcomunist. Lucrările fiecărei ediții de până acum au fost publicate la Editura Tritonic, din București.

Adaugă un comentariu

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.