VASILE STROESCU și-a dăruit inima neamului românesc

Ieri, sub bolțile reci și impunătoare ale Palatului Parlamentului, s-a petrecut un act de caldă neuitare. Un bust din bronz a fost dezvelit pentru a-l aduce înapoi printre noi pe Vasile Stroescu, primul președinte al forului legislativ al României Mari. Dincolo de discursurile oficiale ale ierarhilor, senatorilor și academicienilor, dincolo de protocolul solemn, evenimentul acesta ne obligă să privim mai departe de metalul rece. Ne obligă să descoperim omul. Un om de o noblețe rară, a cărui viață pare desprinsă dintr-o legendă despre bunătate și jertfă.
Cine a fost, cu adevărat, Vasile Stroescu?
Pentru istorici, a fost cel mai mare filantrop basarabean. Pentru Nicolae Iorga, a fost „un mare binefăcător al culturii, un filantrop fără pereche între români”. Într-un mod și mai profund, profesorul Onisifor Ghibu nota că acest boier „nu avea numai punga deschisă, ci mai întâi inima și mintea. Ajuta pentru a îndemna și a trezi interes în noi înșine”. Stroescu nu a oferit niciodată milă, ci a oferit demnitate.
S-a născut în toamna anului 1845, în satul Trinca din ținutul Hotinului, fiind mezinul unei familii uriașe, cu cincisprezece copii. Într-o vreme în care moartea secera destine cu ușurință, doar opt dintre frați au apucat să treacă pragul maturității. Această fragilitate a vieții, simțită încă din pruncie, avea să-i modeleze pentru totdeauna sufletul. A fost un spirit sclipitor și un călător neobosit. A studiat dreptul la Moscova, Sankt Petersburg și Berlin, a străbătut Europa și a privit apusurile în Africa. Vorbea fluent marile limbi ale continentului, însă inima lui a rămas mereu legată de graiul simplu al țăranului de acasă. Când tatăl său s-a stins în 1875, Vasile Stroescu a luat o decizie care a uimit lumea bună: a renunțat la o carieră strălucită de judecător pentru a se retrage la țară, în liniștea de la Brânzeni.
Acolo, printre oameni simpli, s-a născut adevărata lui misiune. Într-o epocă în care marii proprietari își etalau opulența în saloanele din Paris, Stroescu a ales să trăiască aproape ca un ascet. Deși munca și priceperea sa au făcut ca moștenirile primite să rodească până la uriașa suprafață de 25.000 de hectare, boierul nu a adunat bogății pentru sine. Nu a avut palate poleite și nici nu a căutat luxul. Întregul său belșug a fost transformat în lumină pentru ceilalți.
Niciodată căsătorit, fără copii proprii, el a adoptat, în cel mai curat sens românesc, un neam întreg.
Crezul său era de o simplitate dezarmantă, dar de o putere uriașă: „Carte și iar carte, școli și iară școli, biserici și iară biserici – prin ele ne vom ridica sufletul și vom fi stăpâni pe cunoștințe, bogății ce nu se pot fura și nu se pot gâtui”.
Atunci când imperiul țarist i-a interzis cu brutalitate să își ajute frații din Basarabia, Stroescu nu s-a resemnat. Și-a îndreptat privirea și averile acolo unde durerea era mai mare. A trimis sute de mii de lei aur în satele sărace din Suceava și Moldova pentru ca fiii de țărani să aibă unde învăța. A finanțat cu sume colosale școlile românești din Transilvania, salvând mii de copii de la deznaționalizare. Când a oferit 100.000 de coroane pentru Școala Superioară de Fete din Arad, a pus o singură condiție, izvorâtă din dragoste, nu din mândrie: noul cămin să devină „un focar al redeșteptării multor generații”.
A înălțat spitale pentru cei suferinzi la Trinca și Brătușeni, a ctitorit biserici în care oamenii să-și găsească alinarea și a plătit burse pentru tinerii dornici de învățătură, oferindu-le șansa pe care el însuși o avusese în marile capitale europene. A fost prietenul de suflet al tuturor celor care visau la o Românie Întregită.
Spre apusul vieții, primul Parlament al României Unite l-a ales în fruntea sa. A fost o recunoaștere firească a unui om care nu a luat niciodată nimic de la stat, ci a oferit totul. Vasile Stroescu nu a făcut avere din bani publici. Dimpotrivă, și-a topit propria avere, hectar cu hectar, monedă cu monedă, în temelia acestei țări.
O reverență în fața celor care aduc istoria acasă
 

Un astfel de moment nu se naște de la sine, ci prin oameni care poartă în piept aceeași dragoste de neam. Această manifestare de o rară încărcătură emoțională și așezarea bustului în inima Parlamentului s-au transformat în realitate datorită unor suflete neobosite. PREASFINȚITUL PĂRINTE VARLAAM PLOIEȘTEANUL, EPISCOP-VICAR PATRIARHAL  A SPUS, PRINTRE ALTELE:  ,,Pe lângă faptul că a fost un mare patriot, Vasile Stroescu a fost și un mare creștin ortodox, pe românii din Transilvania i-a ajutat deopotrivă – și pe cei ortodocși, și pe cei greco-catolici știind că ambele Biserici luptă pentru cultivarea spiritului românesc, pentru unirea cu patria mamă și, sigur, pentru cultivarea limbii române, a credinței strămoșești.”

Toată recunoștința noastră se îndreaptă către drd. Dragoș Burghelia (președintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș) și dr. Iulian Rusanovschi (președintele Asociației „Monumentum” din Republica Moldova). Prin eforturile lor încăpățânate și nobile, ei au demonstrat că granițele dispar atunci când ne unește memoria unui titan.
Gânduri de aleasă prețuire merg și către dr. Petrișor-Ionel Dumitrescu, fost consul general al României la Bălți, pentru sprijinul său statornic, precum și către Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, mulțumiri academicianului Valeriu Matei, care a asigurat adevărul istoric al acestei evocări și dl. amb. Dumitru Preda , președintele Ligii Culturale a Românilor. Mulțumiri profunde se cuvin și conducerii Camerei Deputaților și Senatului, domnului senator lonel Carp care au pus acest eveniment sub bunele auspicii ale Comisiei pentru relația cu UNESCO.
Datorită tuturor acestor oameni, Vasile Stroescu nu mai este doar o pagină ascunsă în manualele de istorie, ci o prezență vie, de bronz și lumină, acolo unde se scrie viitorul țării.
Bustul dezvelit ieri nu este doar un omagiu istoric. Este o oglindă în care ar trebui să privim cu toții, pentru a ne aminti că cea mai mare avuție pe care o lăsăm în urmă este lumina din sufletele celor pe care i-am ajutat. 🇷🇴🙏
#VasileStroescu #IstorieCuSuflet #EroiUitați #RomâniaMare #Filantropie #Cultură #Neuitare #Recunostinta #AsociatiaMonumentum #ForumulCivic
Adaug faptul că în Parlamentul României există o sală care poartă numele lui Vasile Stroescu la inițiativa lăudabilă a domnului Eugen Tomac.
Irina Airinei

1 comentariu

  • O inițiativă lăudabilă tratată meschin. Oare nu era mai nimerit că bustul sa fie așezat în fața Parlamentului sau undeva la vedere ?

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.

Despre noi

Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste. Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei. Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.