Câteva ctitorii românești în Bulgaria (II)

V. C. HRISICU, Atașat de presă pe lângă Legația Regală a României din Sofia.
Apărut în revista „Boabe de grâu”, aprilie, 1932.
Redăm în grafia epocii

La Arbănasii, situat pe un mal al Iantrei, la 3 klm., de Târnova, se pot vedea și azi două mănăstiri din cinci (câte au fost până la cutremurul din 1913) zidite, după toate indicațiile, de boerii români.În cartea sa „Donau, Bulgarien und der Balkan 1860—1879“ cercetătorul F. Kanitz spune următoarele asupra acestei localități interesante : „În comuna Arbanasii, pe care am vizitat-o la 1871, am găsit mai multe biserici cu fresce bogate și care, după toate probabilitățile, au fost zidite în decursul vremurilor de către familiile bogate macedo-valahe din Epir ce întrețineau un comerț de vite intens în spre Dunăre. Casele frumoase ale comercianților valahi din Arbanasii întrec cu mult, obișnuitele clădiri particulare ce se întâlnesc în această țară și aduc aminte castelele din nordul Italiei.

Fosta casă a lui Brâncoveanu, în care locuise renumita familie de boeri cu acelaș nume care a fost dăruită comunei, este o clădire cu un etagiu, frumoasă, cu ziduri boltite și multe încăperi. În această clădire se refugie ultimul mitropolit grec din Târnova după ce fusese isgonit din vechea capitală a Bulgariei. Alte clădiri în formă de palate, decorate în interior cu sculptură în lemn, plafoane ornate, aparțineau patricienilor Cantacuzino, Brătianu, Iordache Filipescu. În ce legături stau aceste nume cu acelea ale familiilor de boeri cu influență în România, rămâne să fie lămurit”. Am vizitat în mai multe rânduri Arbanasii în cursul anilor și trebue să mărturisesc că întotdeauna cu o emoție aproape sfântă. Nu cred să se fi păstrat undeva mai bine casele și culele boerilor noștri, ca aici. Casa Brâncovenilor căreia în sat i se zice casa domnească a fost des vizitată și de fostul rege Ferdinand al Bulgariei, aceea a Cantacuzinilor și altele sunt și azi în foarte bună stare. Colindând prin încăperile bătrânilor, ale tinerilor, odaia femeilor, pivnițele în două caturi și cu ascunzișuri în formă de catacombe, cu zidurile împrejmuitoare crenelate și porțile ferecate, rămâi atât de impresionat încât te aștepți să întâlnești în casă sau în curte vreun boier în caftan sau vreo domniță zglobie zburând prin curtea acoperită cu iarbă și ferită de ochiul străinului prin zidurile înalte ce înconjoară casa.
În biserica sfinților Arhangheli, cu inscripții grecești și fresce minunate lucrate în anul 1760 de către pictorii Mihail din Salonic și Gheorghe din București, am putut identifica mormântul unui vlăstar de al Brâncovenilor.

Placa de marmoră ce acopere mormântul este de o rară frumusețe. Inscripția în limba greacă are următorul text: „Subt piatra rece, întinsă în lat, zace aici vai! un tânăr de 20 ani răpus în a douăsprezecea zi de o îngrozitoare molimă de rele friguri și pe care ciumă o numesc. Cu numele de Constantin, descendent adevărat al unor părinți nobili, lumina neamului străluciților Brâncoveni. Voinic, puternic în brațe, fermecător la chip, sfătos și prea înțelept. Cu toate că era tânăr de viță nobilă, părea bătrân, sclipind prin curățenia și mărinimia sa. El lasă într’adevăr o mare și neuitată jale pentru părinți, frați și tutorii săi, pierind la 15 lunie anul 1790″.

Să fi fost Arbanasii numai un loc de popas mai îndelungat pentru boerii noștri în drumul lor pe uscat spre Constantinople, sau, după cum presupune Kanitz, o așezare a Românilor din Epir sau și una și alta ?

Se știe cu certitudine că în 1798 o bună parte a locuitorilor din Arbanasii — de teama nelegiuirilor și jafurilor Cârgialiilor — sau refugiat la Șiștov, unde așezându-se au format mahalaua românească (Vlașca mahala). Nu va fi de fel riscat căutând aici și nu în altă parte, origina lui Anton Pann.

Într’un alt colț al Bulgariei la Vidin Matei Basarab a zidit la 1606 biserica închinată Sfintei Paraschiva. Ea a fost zugravită la 1640; închisă din ordinul lui Pasvantoglu și schimbată în fierărie, a stat așa până la răsboiul din 1877, de când a fost din nou sfințită, slujindu-se în fiecare Vineri. E cercetată de țăranii din satele românești ale județului Vidin ; e privită ca făcătoare de minuni (vezi și Emanoil Bucuța : „Românii dintre Vidin și Timoc” și ,,Românii din Bulgaria”).

Nu din danii domnești, ci din acelea zmulse de credință și evlavie se mai găsesc răspândite prin comunele românești din regiunea Vidinului alte zeci de biserici. În ele a stat întotdeauna aprinsă candela credinței și cuvântului românesc. Kanitz are cuvinte de laudă pentru biserica din comuna Bregova în pridvorul căreia el a găsit pe preotul satului predând copiilor în românește.

La asediul cetăței Vidinului în 1877, dorobanții români au cantonat prin aceste comune. O lumânare, o ultima rugăciune în limba de acasă pe acest pământ străin au înviorat sufletele celor ce se avântau spre biruință. Colonelul larca a dăruit atunci un clopot bisericii satului Chirimbeg.

Și dupa terminarea răsboiului, acolo pe locul unde luptele au fost mai crâncene și sângele a curs mai din belșug —- la Grivița — Regele Carol I făcu să se înalțe un altar de închinăciune.

Biserica de la Grivița în subsolul căreia sunt păstrate o parte din osemintele eroilor români, servește azi ca locaș de închinare locuitorilor acestui sat istoric.Preotul pomenește în slujbe pe marii ctitori Carol și Elisabeta, iar în ziua de 31 August a fiecărui an se oficiază pomenirea ostașilor români ce s’au dat pre sine jertfe pentru eliberarea vecinului creștin.

În amintirea acestei jertfe creștinești, având sprijinul societăței ..Cultul Eroilor” de subt înalta ocrotire a Sanctității Sale Patriarhul Miron, am înălțat, pe unul din dealurile Plevnei — lângă Opanez — acolo unde „s’au încordat silințele peste fire către biruință și unde s’au închis în suferință ochii tineri care priveau spre drapele călăuzitoare”, o cruce de granit pe care, în afară de figura de bronz a Celui ce a fost „Căpitanul de la Plevna” am săpat următoarele cuvinte scrise de d-nul Profesor Iorga:

„Aici,
puțina oaste — a României
în amintirea străbunei vitejii,
birui, în avântul ei,
pentru onoare,
pentru cruce,
pentru libertate”.

V. C. HRISICU, Atașat de presă pe lângă Legația Regală a României din Sofia.
Apărut în revista „Boabe de grâu”, aprilie, 1932.

Foto color: Irina Airinei