Trăim vremuri pe care, doar cu câteva săptămâni în urmă, nimeni pe această planetă nu și-ar fi imaginat că le vom trăi vreodată. Ne aflăm în război cu un virus și întreaga societate, de la vlădică la opincă, este obligată să respecte o serie de reguli stricte. Astfel, începând cu primele colectivități umane primitive, în fiecare celulă familială sau tribală, au apărut Șefii (Vlădicii) și Subalternii (Opincile). Conducătorii, leaderii, comandau, iar subalternii executau. Cu timpul, societățile au devenit tot mai complexe și au apărut diferite tipuri de societate: sclavagistă, feudală, capitalistă, comunistă.
Prima societate care a încercat să realizeze egalitatea dintre indivizii care o compuneau, a fost cea revoluționară din 1789, când s-a lansat prea-bine-cunoscuta deviză „Egalité, Fraternité”! În entuziasmul momentului, s-a produs o bulversare generală, o răsturnare a scării vechi de valori, muncitorii urbani (les sans-culottes), mica burghezie de la orașe, veleitarii, ajungând să dirijeze un răstimp societatea. Dar a venit Napoleon care a codificat o nouă ordine declarându-se Împărat, apoi a venit Restaurația, după care s-a născut Republica Franceză. Deviza „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, era din nou ridicată la rang de lege, însă organizarea socială a dus, ca peste tot în lume, la crearea de “lumi paralele” care se intersectau doar arareori și în mod întâmplător. A apărut astfel o lume a conducătorilor : aristocrați ai banului, politicieni, o altă lume a intelectualilor, o lume a muncitorilor și țăranilor (așa-numita „Clasă muncitoare de la orașe și sate”), precum și o lume a celor aflați în afara legii, desigur, fiecare lume având o importanță socială diferită. Oamenii “importanți” (politicienii, magnații de toate felurile, bancherii, etc.) sunt incomparabil mai bine plătiți și mai invidiați decât „clasa muncitoare”. Ei beneficiază de un statut social înalt, de considerație generală, aruncând din când în când câte un bacșiș instalatorului care îi desfundă canalizarea, agricultorului care îi aduce coșul cu produse, infirmierei care îl îngrijește când e bolnav sau gunoierului care îl debarasează de deșeurile produse de el.
Și a venit acest … „ceva”, nici materie moartă, nici materie vie : virusul COVID 19. Dintr-o dată, lumea a stat în loc. Peste 2/3 din populația planetei s-a ascuns, care în palatele lor, care în vilele de peste mări și țări, care în case ori în apartamente, la adăpost de virusul ucigaș. Au rămas în afara adăpostului doar cei desconsiderați, doar cei fără importanță : gunoierii, instalatorii, depanatorii de tot felul de aparate, țăranii, fie ei legumicultori, pomicultori ori zootehniști, dar și întreg personalul medical.
Și, dintr-o dată, cei lipsiți de importanță au devenit de neînlocuit. Lumea a început să își dea seama că dacă „cei fără importanță” nu își vor face treaba, lumea se va scufunda :
– dacă agricultorii încetează să producă mâncare, cu toții vom muri de foame;
– dacă personalul medical, începând cu medicii, asistentele, infirmierele, personalul de întreținere și de curățenie ar înceta lucrul sau și-ar da demisia (așa cum, din păcate, se întâmplă pe ici pe colo), am muri de boli sau de accidente ;
– dacă instalatorii nu mai vin să repare instalațiile de apă/canal, vom muri de sete sau înecați în haznaua care debordează;
– dacă gunoierii nu mai adună deșeurile, vom fi asfixiați de gunoaiele produse tot de noi;
– dacă depanatorii de aparate nu mai repară aparatele electrocasnice sau de alt tip, ne vom întoarce la gospodăria medievală;
Scara importanței meseriilor și a funcțiilor s-a zdruncinat. Abia acum, în momentele de restriște, de criză, lumea începe să priceapă ce importanți sunt cei „fără importanță”! Peste tot, seară de seară, sunt aplaudați personalul medical și auxiliar, polițiștii, jandarmii, pompierii, casierele de la supermarketuri, dar și gunoierii care adună gunoaiele de pe străzi, din cartiere sau de prin case. Noua scară de valori, inversată, va dura cel puțin cât va dura și pandemia. Acum îi lăudăm pe oamenii simpli, pe muncitorii care produc tot ce este necesar pentru menținerea unei vieți civilizate la care ținem atât de mult.
Și totuși, se nasc câteva întrebări firești:
– Ce se va întâmpla după ce trece criza ?
– Vom mai aplauda oare personalul medical sau îl vom uita, vom prețui sau vom privi de sus gunoierii, țăranii, pompierii, pe toți cei care ne ajută să trăim pur și simplu în condiții civilizate ?
– Ne vom relua vechiul obicei de a privi cu dispreț la „oamenii simpli”, la cei „lipsiți de importanță ?
– Sau poate că, totuși, le vom recunoaște valoarea reală, nu doar simbolic, declarativ, ci și pe plan financiar ?
Desigur că în acest moment nu avem răspuns la aceste întrebări. Doar viitorul va putea spune ce se va întâmpla cu modul nostru de apreciere a importanței persoanelor, a funcțiilor, a meseriilor. Om trăi și om vedea….
Adaugă un comentariu