Ani BRADEA „Orice imigrare este un cutremur de pământ”

În primăvara anului 1972, Golda Meir, atunci în funcția de prim-ministru al Israelului, sosea la București într-o vizită oficială, având și o misiune secretă, bazată, ca punct de pornire, pe o listă cu mai multe nume, evrei din România, a căror emigrare în patria mamă urma să fie negociată cu Nicolae Ceaușescu.

Printre cei plecați, urmare a tratativelor, în octombrie 1972, s-a aflat și Jean-Jacques Askenasy, pe atunci medic, doctor în medicină, șeful secției de neurologie a Spitalului 2 CFR din București, acum profesor de neurologie și forensic science în cadrul Universității din Tel Aviv; de asemenea, profesor asociat al Universității „Pierre et Marie Curie” din Franța, membru de onoare al Academiei Române, membru asociat al Academiei de Neurologie din Statele Unite ale Americii, membru în numeroase alte organizații și asociații naționale și internaționale, autor a 29 de cărți, peste o sută de articole științifice, mai multe contribuții la volume colective, distins cu numeroase premii naționale și internaționale.

Povestea plecării din România la vârsta de 43 de ani, descrierea procesului de adaptare la noua viață din Israel, sau detalii privind temele de cercetarea științifică au constituit subiecte de discuție în vreme de pandemie între profesorul Jean-Jacques Askenasy și Cleopatra Lorințiu, scriitoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, care ocupa atunci funcția de director adjunct al Institutului cultural român din Tel Aviv.

Ceea ce a rezultat din acest dialog s-a materializat apoi într-un volum, Despre ce nu se uită, publicat în 2021 de Editura RAO din București.

Construcția volumului este una oarecum atipică. Dacă începutul ne face să credem că avem de-a face cu o carte-interviu, paginile dedicate de profesorul Askenasy personalităților pe care le-a cunoscut, cărora li se adaugă un capitol despre Eminescu, ne duc în zona de micro-eseu, pentru ca în final, să se revină la genul interviului, un fel de discuție care se acutizează pe alocuri, cu accente de polemică.

Contextului socio-politic al anului 1972, mai exact al lunilor de dinaintea datei emigrării, i se acordă o atenție sporită în prima parte a volumului, făcându-se trimitere la cartea „Orizonturi roșii” a lui Ion Mihai Pacepa, unde se vorbește despre un atentat care ar fi vizat-o pe Golda Meir în perioada vizitei la București. Treizeci și șase de ani mai târziu, marcând tot atâția ani de la întoarcerea acasă, în patria-mamă, în amfiteatrul Universității din Tel Aviv, profesorul Askenasy își lansa volumul autobiografic cu titlul „Dosarul 148074”, primind, cu această ocazie, o binecuvântare din partea președintelui statului Israel, Shimon Perez.

Imigrarea, indiferent din care direcție s-ar produce, este considerată de profesorul Askenasy „un cutremur de pământ”, înțelegând prin aceasta șocul transplantării într-o nouă viață, pe care individul trebuie să fie capabil să-l suporte și să și-l asume.

Cartea „Despre ce nu se uită”, cuprinde, în opinia mea, o serie de „fire”, de capete de discuție, începute, duse o vreme și apoi lăsate în favoarea altora. Cei doi interlocutori nu cad întotdeauna de acord, ba chiar, pe alocuri, se situează pe poziții radical diferite, Cleopatra Lorințiu afirmând că „Niciodată nu există o singură perspectivă asupra adevărurilor istorice”, iar profesorul Askenasy, adresându-i-se, insistă asupra faptului că „diferența de o generație și jumătate dintre noi doi explică parțial diferențele noastre de opinie”, motivând cu: „Mă lupt cu toată puterea să nu spun ce vor oamenii să audă, încercând să fiu sincer și autentic”.

Din toate aceste acorduri sau diferende, răzbat însă întâmplări care arată un parcurs sinuos, dar fericit, împlinit până la urmă, încărcat cu întâlniri memorabile. Precum povestea din primii ani de adaptare la viața din Israel, când Jean-Jacques Askenasy vorbește despre căutarea rostului, despre un „gol” care nu putea fi umplut cu răspunsul la întrebarea: „de ce ai venit în Israel?”.

Un răspuns găsit odată cu vizionarea unei știri care anunță că în orașul Yeruham o fetiță de trei ani murise de o dublă pneumonie, lipsită fiind de asistență medicală. Se hotărăște instantaneu să parcurgă cei 150 de kilometri care despărțeau acest oraș de Tel Aviv, chiar a doua zi, urmarea fiind trei ani de voluntariat pe care s-a oferit să-l facă, în calitate de medic, cu tot cu naveta care se impunea, pentru locuitorii din Yeruham, administrația de aici acordându-i pentru noblețea acestei activități titlul de cetățean de onoare.

Printre întâlnirile memorabile ale vieții, cărora profesorul Askenasy le dedică texte elogioase în carte, îi regăsim pe: Augustin Buzura, Nicolae Cajal, Maya Simionescu, Sorin Antohi, Aliza Begin, Menachem Begin, Pierre Rondot, Meir Rosenne, Solomon Marcus, Moshe Idel, Jacques De Decker, Eugen Simion și Horațiu Mălăele.

Închei acest text cu câteva judecăți de valoare emise de profesorul Askenasy în „Despre ce nu se uită”, adevărate fire conductoare ale direcției volumului, dar nu numai: „Trebuie să recunoaștem că schimbarea regimului se poate face într-o oră, dar pentru a schimba oamenii este nevoie de multe decenii”; „pentru a reuși în ceea ce întreprinzi, îți trebuie o voință de fier și puterea de a suferi în tăcere”; „Un medic bun poate fi numai cel care s-a angajat într-o meserie care obligă la o studenție până în ultima clipă a vieții sale”.

(Text publicat, într-o variantă mai extinsă, de Revista Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 452/2021)