Yurii Moiș (Maramureșul istoric, Biserica Albă): DUMITRU COVALCIUC Șase ani de trecere în cele veșnice

DUMITRU COVALCIUC
(născut la 2 ianuarie 1947 la Oprișeni, în raionul Hliboca, R.S.S. Ucraineană – s-a stins din viață la 23 decembrie 2017 la Iași, România) – scriitor român din Ucraina, poet, povestitor, istoric, folclorist, traducător și autor al unor studii despre viața culturală din Bucovina.

(Foto: Irina Airinei)

Îl socot, pe drept cuvânt,unul dintre cei mai mari români din nordul Bucovinei, care n-a abdicat nici un moment de la țelul vieții sale,acela de a se pune în slujba neamului sau și de a nu-l trăda în niciun moment,niciodată. De-a lungul existenței sale a luptat pentru o viață proprie demnă,a cărei flacăra vie a fost limba română și lupta pentru drepturile românilor din nordul Bucovinei, nepierzându-și niciun moment credința și speranța în viitorul națiunii române.

A fost un om de o vastă și frumoasă cultură. Prin lucrările sale, a dat strălucire culturii noastre, universalizând-o. Orizontul lui intelectual i-a permis asta. Era mereu la înălțime,cunoscând și alte numeroase discipline legate de istorie,cultură,de folclor,făcând și traduceri. A avut o uriașă capacitate creatoare-personalitate demnă de toată atenția,luptător pentru menținerea trează a conștiinței naționale și accentuarea sentimentelor patriotice ale românilor din societatea din care făcea parte. S-a străduit să-i întoarcă în credința străbună,să mângâie sufletele cu cuvinte,apelând la Cel de Sus.

A dat o mare importanță cunoașterii și valorificării folclorului,fiind un pasionat cercetător de teren.

Timp de mai mulți ani a cutreierat satele și cătunele,adunând și selectând valoroase texte ale folclorului străbun ,pe care mai târziu le-a publicat în cărți,reviste și almanahuri (printre care:,,Cântece de cătănie și război “

,,Cucule,ce pene porți?”, ,,Sculați,gazde,nu dormiți “, ,,Povești și snoave din Bucovina “, ,,Legende populare din Bucovina “, ,,Basme bucovinene “, ,,Folclor românesc din nordul Bucovinei “,

Ar fi păcat să nu mărturisesc câteva episoade legate de prietenia noastră și de atașamentul lui față de românii din zona noastră pe care i-a stimat și i-a îndrăgit. A fost un om prietenos,un român îndrăgostit de cuvinte, cuvinte pline de duh. A fost un român cu inima deschisă,vrednic de lucruri demne. A fost o personalitate de prima mână a culturii și literaturii. Puțini sunt dintre acei care se pot mândri cu realizări atât de însemnate. Prin pornirile și lucrările sale,el chema suflarea românească să-și iubească neamul care este de o profundă viță nobilă și care are o limbă deosebit de frumoasă. Demonstrează că poporul nostru s-a născut creștin, că trebuie să se conducă după adevărul istoric și că unitatea noastră e clădită din timpuri străvechi,de care amintesc încă istoricii și pedagogii antici și medievali.

S-a străduit mult. Până la ultima suflare lumea lui a rămas un adânc cuget,o lume clădită de porniri frumoase. Încercați să-i răsfoiți opera. Mai cu seama cele doua romane,,Revolta”, ,,Doxachi Hurmuzachi”și renumitul Almanah,,Țara Fagilor “.Mi-a fost bun prieten,un adevărat prieten. A făcut multe lucruri bune pentru mine și n-a uitat nici o clipă de românii din partea noastră .
Îl cunosc de multa vreme. Prima noastră întâlnire a avut loc prin anii ‘80. Ne-am întâlnit la Cernăuți,unde frecventasem niște cursuri de perfecționare. Prietenia noastră s-a legat imediat. Lucra pe atunci la ziarul „Zorile Bucovinei“. Cu ajutorul lui, mai târziu, am putut să public mai multe articole, din care publicul cititor din nordul Bucovinei a aflat lucruri noi despre românii din Transcarpatia.

(Foto: Irina Airinei)

În 1988, Dumitru Covalciuc,împreună cu scriitorii Vasile Tărâțeanu, Arcadie Suceveanu, Ilie T.Zegrea și Vasile Levițchi,mă ajuta să depun manuscrisul primului meu volum de versuri la editură. Peste trei ani,la Editura,,Carpați“ din Ujgorod,îmi apare volumul de versuri,,Monolog în zori de zi”,recenzent fiind Vasile Levițchi,membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. În același an, Dumitru Covalciuc,împreună cu alți prieteni și cu primarul orașului Siret (din România), mă ajută în împlinirea unui vis mai vechi al meu,acela de a ajunge la casa părintească a lui Ion Creangă din Humulești și la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt de la Putna în fața căruia să îngenunchez; apoi sunt invitat la Cernăuți pentru a participa la Conferința de constituire a Societății pentru Cultura Română ,,Mihai Eminescu “ (27 mai 1989). De aici mi s-a născut ideea de a organiza și la noi o asemenea asociație-idee care s-a realizat la 25 octombrie 1989, înființându-se Asociația Social-Culturală ,,George Coșbuc “a Românilor din Transcarpatia.

La 25 decembrie 1989,în Biserica Albă,s-a hotărât să se organizeze o mare manifestare dedicată Anului „Eminescu” și comemorării celor 100 de ani de la trecerea poetului în eternitate. Oaspete de onoare: Dumitru Covalciuc. Împreună cu el au mai venit câțiva invitați printre care și un reprezentant al Televiziunii din Cernăuți. Sosiți cu o zi mai devreme,i-am oprit la mine,unde,așezați pe covorul din cameră, urmăream, cu lacrimi în ochi, ce se petrecea la București și în alte orașe din România. A doua zi am trimis,cu peripeții, Radioului și Televiziunii Române o telegramă de solidaritate. Nu peste mult timp aceasta a fost difuzată pe cele două posturi mass-media din România.

În 1993,la Biserica Albă,pentru prima dată în istoria satelor românești ,se organizează o sărbătoare închinată celor 620 de la prima atestare documentară a localității. Dumitru Covalciuc ne este, iarăși, oaspete de onoare. În fața mulțimii de spectatori adunați în incinta Casei de Cultură,ne înmânează un enorm Tricolor,care se păstrează și azi în muzeul din localitate. Tot în acest an, împreună cu Dumitru Covalciuc,am scos de sub tipar primul număr al revistei,,De la Nistru pân’n la Tisa”. Din păcate ,am reușit să tipărim doar două numere.

(Foto Irina Airinei: mormântul lui Aron Pumnul din Cimitirul Horecea, Cernăuți)

Trebuie să amintesc încă un episod din strânsa noastră prietenie. În primăvara anului 1994 am organizat, cu un grup de elevi, o excursie la Cernăuți, cu scopul de a vizita orașul unde și-a purtat pașii în vremurile cele fericite viitorul poet născut la Ipotești, Mihai Eminescu,unde l-a avut că dascăl pe unul dintre cei mai mândri bărbați din Ardeal, Aron Pumnul, la al cărui mormânt din Cimitirul Central l-am însoțit pe prietenul nostru de acuma, generosul Dumitru Covalciuc.

(Mormântul Aglaiei Eminovici, sora poetului, Cimitirul Horecea, Cernăuți)

Cu un drum,cum se zice pe la noi,am trecut și pe la mormântul Aglaiei Drogli, sora Poetului. Reamintesc faptul că Dumitru Covalciuc a fost unicul dintre toți patrioții bucovineni, care, ani și ani, s-a ocupat de îngrijirea nu numai acestor două morminte,dar și de ale altor martiri ai neamului care își duc aici somnul de veci.

Dumitru Covalciuc m-a invitat mereu la manifestări culturale care aveau loc la Cernăuți sau în alte locuri.

(Foto: Irina Airinei)

Dumitru Covalciuc a avut mulți prieteni. Ușa apartamentului din Cernăuți cât și a casei părintești din Oprișeni a fost mereu deschisă oaspeților, invitați sau neinvitați. Viața sa nu a fost ușoară. A pătimit mult. A rezistat și nu a răspuns provocărilor. A fost nu o dată amenințat și chiar dat afara din serviciu,în vremea bolșevicilor. Nu cunosc un altul care să fi trecut prin atâtea cate a trecut Dumitru Covalciuc. La cele spuse până acum în aceste rânduri,s-ar putea adaugă încă și mai multe.

Noi cei rămași în urma sa suntem datori să-i purtam cu cinste memoria celui care s-a jertfit întru binele și propășirea neamului românesc.
Sunt sigur că neamul și istoria neamului nu-l vor uita niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace acolo unde îi este orânduit!