Irina Airinei: Tinereţea fără bătrâneţe a lui I. Aurescu (Radio România Cultural, 2005)

La mulți ani redacției Revistei Familiei, publicație ajunsă la nr. 3000 prin munca neprecupețită a lui Dragoș și a Ioanei Nelersa precum și tuturor redactorilor și colaboratorilor, membri ai Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română. Dumnezeu să ocrotească Israelul și pe frații noștri israelieni!

Redăm aici un interviu de suflet pe care l-am realizat în urmă cu ani, cu acest mare jurnalist și om de neuitat.

De vorbă cu decanul de vârstă al presei israeliene de limbă română

Irina Airinei: Impresionaţi de tinereţea spirituală de care daţi dovadă prin activitatea dumneavoastră susţinută, v-aş întreba cum aţi debutat?
I. Aurescu: Am început să activez ca ziarist încă de la vârsta de 18 ani. Anul acesta am împlinit 77 ani de gazetărie în România şi în Israel. Am început activitatea în România, ţara natală. Nu se poate dispensa cineva de ţara natală: mama. Pe la vârsta de 18 ani, am avut un profesor de limba română, Petre Haneş, care, citindu-mi o teză, mi-a spus: tu vei fi ziarist. Şi aşa a fost.

I.A.: Din ce oraş aţi plecat?
I. Aurescu: Din Bucureşti, dar liceul l-am făcut la Iaşi. Profeţia acestui minunat profesor s-a adeverit şi, la puţină vreme după aceea am început să practic ziaristica. Am început timid, ca secretar al unei ziariste cunoscute. Apoi, încet, încet am avut şi activitate editorială şi jurnalistică în România.

I.A.: La ce ziare aţi lucrat şi cum v-aţi diversificat activitatea?
I. Aurescu:Ziarul la care am îndeplinit funcţia principală a fost Tempo: am fost secretar general de redacţie. Am mai colaborat la Facla, la Prezentul – „ţineam” cronica juridică. Pe urmă am simţit nevoia să înfiinţez, eu însumi, un trust de presă. Am lansat pe piaţă mai multe reviste, apăreau cam câte trei reviste pe săptămână. Erau reviste de divertisment, printre care aş vrea să amintesc ,,Jocul nostru”-magazin care s-a bucurat de un mare succes. După război, nu s-a mai putut face nimic. Prin anii ’60 am fost numit şef al serviciului de presă al cinematografiei. În 1965 am plecat în Israel. Ajuns aici, la vârsta de 55 de ani, vârstă la care nu te mai angajează nimeni, nu am avut ce face decât să creez ceva propriu. Şi am creat ,,Revista Familiei” care, de atunci, apare săptămânal, în fiecare luni dimineaţa, cu toate greutăţile pe care le întâmpină o publicaţie, mai ales când nu are subsidii.

I.A.: Revista Familiei împlineşte 40 de ani de existenţă. Aţi întâmpinat perioade mai grele?
I. Aurescu: Foarte mari. Am fost ameninţat cu puşcăria, cu poliţia, cu tribunalele, de oameni care vedeau cu ochi răi activitatea mea. Am răzbit prin toate, am înlăturat toate greutăţile, am dovedit peste tot nevinovăţia mea. Şi revista a mers mai departe. Cititorii habar nu aveau prin câte greutăţi am trecut.

I.A.: Aveţi cititori în toată ţara, în tot Israelul?
I. Aurescu: Da, în toată ţara. Şi în România. Se expediază revista şi în Canada şi în Australia. E prezentă pe piaţa presei. În Israel sunt vreo mie cinci sute de puncte de difuzare. Avem un public care ne telefonează la redacţie şi ne felicită pentru ceea ce facem şi ne întreabă „ce s-a întâmplat?” în cazul în care revista nu ajunge la timp.

I.A.: Ce specific are revista?
I. Aurescu: Revista are specific literar şi de divertisment. Nu politică. Nici un fel de politică în toţi aceşti 40 de ani. Nici măcar numirea unui om politic nu pătrunde în paginile revistei. Şi mulţi cititori s-au declarat mulţumiţi de acest lucru pentru că sunt sătui de politică. La noi găsesc literatură, umor, sfaturi culinare, medicale, dar, în special, literatură.

I.A.: De atenţia căror colaboratori v-aţi bucurat în toţi aceşti ani?
I. Aurescu: Am avut mulţi colaboratori, ziarişti veniţi din ţară pe care i-am angajat imediat. Mulţi, din păcate, au dispărut dintre noi. Printre colaboratorii actuali pot s-o citez pe Ella Rind din Canada, pe Sorin Cunea de la München, pe Alexandru Andy din Tel Aviv. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai noştri, directorul de onoare al revistei este scriitorul şi avocatul G. Mosari. Avem prieteni scriitori care publică la noi, printre care Shaul Carmel care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

I.A.: Sunteţi aici alături de soţia şi de fiica dumneavoastră. Sunteţi şi bunic?
I. Aurescu: Chiar şi stră…

I.A.: Şi cum vă simţiţi ca străbunic?
I. Aurescu: Tânăr.

I.A.: Aţi mai fost în România?
I. Aurescu: De multe ori. De fiecare dată am stat câte 4-5 săptămâni, am prieteni buni. Acum aştept aici un director de editură din Bucureşti.

I.A.: Ce înseamnă sărbătorile româneşti pentru
dumneavoastră?
I. Aurescu: Le consemnăm şi le sărbătorim în acelaşi timp. Suntem întotdeauna la curent cu noutăţile din România. Am fost zguduiţi aflând despre nenorocirile care s-au abătut asupra ţării, despre inundaţii. Ne pare bine când vedem semne de revenire a ţării la normal. Dorim o viaţă mai bună românilor pe care-i iubim.

I. A.: Mulţumesc mult şi vă doresc, ca Moise, să trăiţi 120 de ani de viaţă.
I. Aurescu: Mulţumesc şi eu şi vă rog să menţineţi legăturile cu noi.

I.A.: Promit. Mă puteţi număra printre prietenii dumneavoastră.

(interviu realizat pentru Radio România Cultural în ianuarie 2005 și inclus în volumul de interviuri: Irina AIRINEI ,,Sortiți să vadă” apărut în 2007 la Editura IDEEA EUROPEANĂ)

Foto: Irina Airinei