Săptămâna aceasta, directori și profesori din cele opt școli cu predare în limba română din regiunea separatistă transnistreană, în cadrul unei vizite de informare la Parlamentul European, la invitația eurodeputatului EUGEN TOMAC, AU ADRESAT UN APEL TUTUROR CETĂȚENILOR REPUBLICII MOLDOVA SĂ ALEAGĂ ÎN CONTINUARE PARCURSUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE ÎN LIBERTATE ȘI DEMOCRAȚIE.
Apelul a fost făcut din Bruxelles, capitala Uniunii Europene, acolo unde s-au aflat profesorii din cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, supuse de peste 30 de ani presiunilor și persecuțiilor din partea așa-numitelor autorități de la Tiraspol, controlate de Federația Rusă.
„Doar în familia europeană vom ști ce înseamnă libertatea și demnitatea”, au subliniat directorii și profesorii, care înțeleg cel mai bine ce înseamnă să trăiești sub ocupație, într-un interviu realizat de Ina Guțu pentru Radio Chișinău.
„Este meritul profesorilor, părinților din aceste școli care au reușit într-un mediu atât de otrăvitor, cu influență rusească absolută, să mențină conștiința națională în regiunea separatistă.
Libertatea nu se cerșește, libertatea se cucerește. Și noi am demonstrat-o prin fapte, prin lupta noastră”, spune Ion Iovcev, cel care a fost director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol timp de aproape 30 de ani și care, așa cum mărturisește în cartea sa autobiografică „Ostatic în propria țară” a trecut prin devastări a școlii, prin amenințări cu moartea, mai multe atentate la viața sa, doar pentru că nu a vrut să renunțe la a milita pentru dreptul copiilor din stânga Nistrului de a studia în limba română.
„Lupta noastră de atâția ani a dat roade pe 20 octombrie. Peste 37% din cei din regiunea transnistreană au votat pentru da, pentru Europa și pentru Maia Sandu. Este și meritul profesorilor, cadrelor didactice, părinților, care au putut în mediul acesta atât de otrăvitor, în mediul absolut rusesc, să trezească conștiința națională”, mai spune Ion Iovcev.
„De aici, de la Bruxelles, vă îndemnăm ieșiți la vot, faceți alegerea corectă, nu refuzați la drumul european”, îndeamnă cetățenii Repepublicii Moldova și Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, refugiat în școala de la Doroțcaia. Elevii și profesorii acestui liceu sunt nevoiți de peste 20 de ani să facă naveta zilnic doar pentru a studia în limba română după ce au fost alungați de așa-numitele autorități din propria școală.
„Vrem ca noi să fim o țară frumoasă, unită, cu drepturi, cu alegerea proprie”, spune Irina Filippov, mamă a două eleve care își fac studiile la școala refugiată, una dintre care bursieră în Statele Unite pentru un an.
„Uniunea Europeană înseamnă democrație și trebuie să continuăm acest drum început. Pentru a avea o țară prosperă, trebuie să fim uniți”, menționează Angela Ivanov, directoare la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari.
„Îndemnăm toată lumea pentru a merge înainte pentru o țară democratică, prosperă și, în primul rând, necoruptă. Istoria nu deschide ușa celor care vin fără de trecut și dacă vrem un viitor prosper, să vedem prin ce au trăit bunei străbunei noștri ca să luăm o linie corectă de acum înainte”, este și apelul Violetei Tolstenco, profesoară de limba română la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari.
„Foarte mult mi-aș dori ca părinții și elevii mei să aibă posibilitatea să vină aici, în inima Europei, și să vadă toată frumusețea de aici. Dragii mei, vă îndemn să faceți o alegere corectă, să întindeți mâna, că sunteți așteptați. Doar în familia europeană noi vom ști ce este libertatea, democrația, demnitatea și ne vom simți ca la noi acasă”, susține Marina Turculeț, profesoara de limba română la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina.
„Îmi doresc un viitor mai frumos pentru copii și nepoții noștri”, spune Angela Chiperi, învățătoare la Liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina.
„Haideți să lăsăm cătușele jos și să fim liberi!”, îndeamnă Veronica Pozeneac, directoare la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.
Marina Tîrbu, directoarea gimnaziului din localitatea Roghi, își dorește pace, bunăstare și un trai decent pentru cetățenii Republicii Moldova.
„Memorie istorică, responsabilitate și să gândească lucid și înțelept”, este mesajul pe care îl adresează Olesea Roibu, fostă elevă a Liceului „Alexandru cel Bun” din Tighina, fiica Mariei Roibu, directoarea instituției.
Amintim că în regiunea separatistă transnistreană activează doar opt școli cu predare în limba română, care se subordonează autorităților de la Chișinău. De-a lungul a peste trei decenii, aceste școli, împreună cu profesorii, părinții și elevii de acolo, au activat în condiții critice, ca urmare a presiunilor constante din partea autorităților separatiste, reprezentând o monedă de schimb pentru autoritățile nerecunoscute din Tiraspol în negocierile cu Chișinăul.
Adaugă un comentariu