Ioana TOFF: Tăcerea mieilor

                                                                                                                                           (Ioana Nelersa, directorul Gazetei Românești)

De-a lungul celor cinci runde de eliberări de prizonieri, am fost supuși unor atacuri psihologice intense și extenuante. Dincolo de faptul că hamasnicii sunt cei care orchestrează aceste atacuri, este îngrijorător că publicul israelian nu pare să conștientizeze că este ținta unui astfel de război psihologic.

Primul mare șoc a venit odată cu eliberarea din prima tranșă când, la 19 ianuarie 2025, la mai bine de un an de la începerea războiului, când credeam că Hamasul este terminat, am văzut o armată a teroriștilor foarte bine echipată, înarmată până-n dinți, executând ordinele în mod disciplinat și sigură pe sine. Apoi, cu fiecare schimb de ostatici, am privit un spectacol macabru în care teroriștii, pe care îi credeam dezbinați, sunt de fapt mai uniți ca niciodată, au comandanți care le dau ordine precise și sunt capabili să organizeze, în avantajul lor, procesul de eliberare.
De cinci ori s-a întâmplat acest lucru și tot de atâtea ori am fost surprinși și îngroziți de ceea ce face și ce poate Hamas în continuare. Și poate cea mai tragică concluzie la care am ajuns este faptul că acești hamasnici sunt „imuni în fața morții”. De ce? Pentru că ei vor să moară. Asta înseamnă că, în ciuda tuturor armelor noastre, nu putem câștiga niciodată în acest fel și că, de fapt, mergem într-o direcție greșită.

Cu acest gen de oameni, poți câștiga războiul doar într-un singur fel: ei trebuie să știe că au pierdut și să continue să trăiască înfrânți. Iar pentru asta este nevoie să le distrugem acest spirit al victoriei pe care îl afișează acum pe scenele cu ostaticii.

Dacă noi permitem astfel de spectacole în care Hamasul se prezintă ca o armată eliberatoare ce stăpânește Gaza și care conduce Fâșia cu o mână de fier, nu doar hamasinicii înșiși se cred învingători, ci și populația din Gaza îi percepe ca pe conducătorii de drept ai Fâșiei.

Sâmbătă, cei trei bărbați captivi – ostaticii – au fost eliberați și ne-am bucurat pentru fiecare dintre ei, am plâns alături de familiile lor și ne-am bucurat să-i vedem din nou acasă, dar faptul că am văzut prizonierii scheletici, eliberați parcă din lagărele naziste, ne-a îngrozit; faptul că a trebuit să vedem iar imaginea supraviețuitorilor Holocaustului, ne-a readus în memorie acele zile negre.
Parcă nu se mai termină cruzimea Hamasului și o descoperim picătură cu picătură din ce în ce mai amară. Este un război psihologic în care, dacă nu luptăm, vom pierde mai mult și mai mult. Ei deja au miros de victorie și transmit în direct un spectacol sinistru pe care, culmea, lumea îl aplaudă. Și, din nou, Israelul privește neputincios.