MIRCEA DIACONU A ADUS LA CERNĂUȚI O ISTORIE A BUCOVINEI DE LA FIRUL IERBII 

Un articol de Maria TOACĂ

A fost sărbătoare, o duminică a cărții la Palatul Național al Românilor din Cernăuți. Am simțit beneficul duh de sărbătoare și în sufletele noastre, pentru că întâlnirea cu o carte, adusă chiar de scriitorul care i-a dat viață, este o plăcută călătorie pe un tărâm de poveste. Din sute de povești scrise fragmentar pe parcursul veacurilor, istoricul literar prof. dr. Mircea Diaconu, prorector la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, a instituit o fascinantă poveste a Bucovinei, pe 350 de pagini ale volumului intitulat provocator „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”. Putem spune că am marcat și un mic jubileu. Sosirea lui Mircea Diaconu la Cernăuți, ne-a amintit că acum cinci ani, în același spațiu al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, a avut loc lansarea originalului volum „Cernăuți, obiecte pierdute”. Prezentându-i pe așteptații oaspeți, împreună cu autorul aflându-se prof. Marian Olaru și prof. univ. Ștefan Purici, prorector al Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, moderatorul Vasile Bâcu, președintele SCLRB „Mihai Eminescu”, a amintit că avem prilejul să-l felicităm pe domnul profesor Mircea Diaconu pentru lansările de la Târgul internațional de carte București. La Salonul Internațional Bookfest București, printre cele mai vândute cărți de istorie ale editurii „Cartier” pe primul loc s-au situat ,,Cernăuți. Obiecte pierdute” și noua sa apariție editorială ,,Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”.

 Mi se pare un adevărat miracol că, în aceste timpuri de renegare a valorilor tradiționale, încă există interes pentru cartea în format clasic. Intuiesc și cred că interesul pentru aceste două cărți vine, ca și dragostea la prima vedere, mai întâi de toate de la cuvintele din titlurile lor – CERNĂUȚI…, BUCOVINA…Despre incomparabilul prinos al dr. Mircea Diaconu la restituirea valorilor literar-culturale ale Bucovinei a vorbit colegul său, prof. dr. Ștefan Purici, expunând repere din viața și impresionanta carieră profesională a lui Mircea Diaconu, îndeosebi contribuția la scoaterea din negura uitării a poeților iconari, a literaților și publiciștilor români din perioada austriacă și interbelică, datorită cărora s-a păstrat limba română și spiritul național în mediul unei populații supuse asimilării. Profesorul Ștefan Purici a menționat numeroase premii, distincții, inclusiv ordinul Meritul Cultural, de care s-a învrednicit Mircea Diaconu. Însă principalul merit ce-i înnobilează personalitatea de intelectual aflat în slujba poporului său sunt cărțile, multe fiind donate bibliotecii Societății „Mihai Eminescu” din Cernăuți și prietenilor cernăuțeni. Și la această întâlnire autorul a adus vreo 20 de exemplare ale volumului „Bucovina. Fals tratat de gastronomie și istorie politică”, sponsorizate de un bucovinean cu dor de Cernăuți.

Prof. dr. Marian Olaru s-a referit la originalitatea în spațiul românesc a volumului care ne arată cum niște simple lucruri pot deveni repere de cunoaștere și înțelegere a diverselor etape istorice. Fondator și unul din liderii Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, dr. Marian Olaru a menționat activitatea colegilor Mircea Diaconu și Ștefan Purici la apariția revistei „Analele Bucovinei”. Nu doar în calitate de partener al evenimentului, ci ca persoană care prețuiește cartea, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu i-a mulțumit reputatului scriitor pentru interesanta muncă de investigare și valoroasele volume aduse la Cernăuți, recunoscând că lucrarea lansată a captivat-o de la primele pagini. Pe marginea volumului și-au expus părerile dr. Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și clasică, prof. școlari  Nicolae Costaș, Nicolae Bodnariuc, Iuliana Airinei. 

Spre deosebire de „Cernăuți. Obiecte pierdute”, cartea lansată recent e mult mai voluminoasă, cu un conținut divers și cuprinde o perioadă mult mai mare de timp. Totuși, e un rod al nostalgiilor, ca și „…Obiecte pierdute”. E o carte a visătorilor aș zice, cărora le place să evadeze în poveștile orașului. Eu, bunăoară, când mă bate dorul de Cernăuțiul de altădată, rătăcesc pe drumurile ,,obiectelor pierdute” din cartea lui Mircea Diaconu și mi se pare, aidoma autorului, că am trăit în acel interbelic și în acea lume, irecuperabil pierdută. Îmi este drag să mă plimb printre oamenii de atunci, anii 1923-1926, să fiu părtașă la zilele lor bune, la zilele lor ne-bune. Prin ceața uitării, prin ceața regretelor reapare orașul cu toate cele frumoase și ne-frumoase, cu mari sărbători, lumini de baluri, dar și cu oameni ce-și pun capăt zilelor, cu infractori de tot soiul.

Noua carte este o continuare a poemelor umbrite de vremi trecute ale Cernăuțiului, cu hrană pentru suflet și lucruri mai prozaice, cum ar fi gastronomia. „Fals tratat…” e o carte ce-ți lasă la început gura apă, iar la final – ochii în lacrimi. Și nu numai lacrimi, ci și sfâșietoare durere. Această istorie a Bucovinei prin gastronomie este o coborâre la firul ierbii, o istorie văzută la firul ierbii. Pornind de la estetic autorul ajunge la politic, pornind din paradis, povestea călătoriei sfârșește în infern. 

Ce face, de fapt, Mircea Diaconu când studiază Bucovina? Citește, observă, selectează, se regăsește pe sine… Referitor la citit – în „Fals tratat…” a citit, pornind de la documente oficiale de pe vremea împărătesei Maria Tereza, de la un ghid turistic din 1926 până la însemnările pe o coajă de copac ale răzvrătitului contra stăpânirii sovietice, martirul Vasile Motrescu. Volumul include o amplă documentare din numeroase surse – Octav Vorobchievici, Dragoș Vitencu, Ovid Țopa etc. Această carte ne arată că se poate reconstitui istoria Bucovinei nu doar din date istorice, ci pornind de la „bucătăria ei”. Ne spune autorul că suntem nu doar ceea ce citim, gândim, dar și ce mâncăm. Ar fi fost cazul (interesant) dacă era și un bucătar aici, să-și spună părerea. „Se mânca mult și bine în Bucovina”, spune Octav Vorobchievici în volumul „La noi în Bucovina”, după o călătorie din 1937 la un unchi, fratele tatălui său, preot la Cuciurul Mare. Ce și cum se mânca în casa unui preot ori în casa unui țăran. Se mânca bine și mult în Bucovina, la moșia lui Hurmuzachi refugiații din Moldova erau hrăniți cu generozitate, în timp ce fiii boierului umblau lihniți de foame prin Viena. Putem afla ce se servea în restaurantele de lux, unde concertau zilnic orchestre ungare, cehe și române, și cele mai simple din Cernăuți în perioada interbelică. Dragoș Vitencu vorbește despre „mezelurile lui Podsudek, „crenvirștii” de la Kramer, care se găseau ziua și noaptea la negustorul ambulant. Colțunași cu carne, chifteluțe de legume, cărnuri la grătar…, produse pescărești – o enciclopedie a peștelui, prăjituri fine de la Răpeanu dintr-o cofetărie de pe strada Flondor – toate le găsim în paginile cărții. „Se mănâncă prost, când nu mai sunt nici urzici, țăranii mănâncă rădăcini”, citim în Botanica lui Simion Florea Marian, căreia autorul îi dedică un capitol. Ca și Botanica lui Simion Florea Marian, în trei volume îngrijite de dr. Aura Brădățan, volumul lui Mircea Diaconu este o adevărată enciclopedie de cultură populară, evoluție a spiritualității, tradițiilor și obiceiurilor poporului român, cele mai multe referindu-se la bucătăria poporului. Aflăm ce se mânca în case boierești, preoțești, și în case țărănești. Bunăoară, la pagina 155 citim cum veneau frații Aniței Nandriș, medicii Ion și Tudor, profesorul Grigore, la casa părintească, fericiți să se delecteze cu bucate țărănești gătite în fugă de sora sa – ouă prăjite, fasole cu mujdei, barabule cu smântână… 

Povestea gastronomiei bucovinene începe de la origini: țăranii se hrăneau cu lapte, brânză, mălai, carne de vită, de oaie, porc, pasăre, ouă, dar lipseau legumele. Despre lunile de post – 8 luni pe an, plus zilele de miercuri și vineri.

Pornind de la estetic, din paradis, autorul sfârșește călătoria în infern, cu mărturii dramatice despre deportările românilor în Siberia, Kazahstan, lagărul Onega și ale evreilor în Transnistria, avertizând cu cuvintele poetului german Heinrich Heine. „Acolo unde se ard cărți, se vor arde până la urmă și oameni”. Extrasele dintr-un jurnal de ghetou a lui Miriam Korber și Cartea Neagră a lui Matatias Carp ilustrează adevărul acestor cuvinte.  Tot ce m-a fermecat, m-a întristat din câte am citit, știam și nu știam găsesc în această carte. În cuvântul de încheiere, argumentând includerea acestor capitole, Mircea Diaconu și-a exprimat convingerea că n-a putut ocoli puncte vulnerabile, convins că adevărul oricât de trist ar fi ne face mai puternici și ne învață să fim toleranți. În toate timpurile avem mare nevoie de toleranță, mai ales în spațiul bucovinean multilingvistic și multinațional, cu familii mixte, unde babilonică era și gastronomia. E o bucurie să citim în pagina 26 însemnările lui  Octav Vorobchievici: „Mai bine sau mai rău, limba noastră se vorbește peste tot. Vitrinele magazinelor sunt pline de cărți românești. În restaurante, „meniul” românesc umple listele”. Totuși, mâncarea învinge politica, afirmă Mircea Diaconu, ilustrând că toate minunățiile pământului s-au adunat în Bucovinei. De exemplu, Beni Budic descrie cum evreicele preparau 4-5 feluri de mâncare dintr-o găină. 

Nu putea să treacă această întâlnire fără un moment dedicat lui Traian Chelariu, o figură majoră în peisajul literar-publicistic al Bucovinei din perioada interbelică, dar și de mai târziu când a căzut în dizgrația regimului comunist în România. Mircea Diaconu care i-a publicat Jurnalul cernăuțean, în două volume, ar putea vorbi ore întregi despre iconari, despre creația lui Traian Chelariu, având și un motiv deosebit: în acest an marcăm cifre rotunde – 120 ani de la nașterea, și 60 ani de la moartea acestui erudit al Bucovinei. A editat mai multe cărți după 1990, mai are niște manuscrise importante, a făcut o donație mare la biblioteca Bucovinei „Ion Sbiera” și la Cernăuți. La întâlnirea noastră a citit ultimul sonet dintr-un vechi caiet al poetului. Finalul întâlnirii a fost emoționant pentru poetul Nicolae Șapcă, amintindu-i de anii studenției și de teza de licență pe subiectul sonetelor lui Traian Chelariu. Drept că propunerea profesorului Grigore Bostan de a trata această temă s-a redus doar la un capitol din teză, numele sonetistului Chelariu sunând neplăcut în acea vreme. Acum avem libertatea să-l citim și să-i răspundem la întrebarea rănilor deschise, dacă mai sunt pe la noi „raiuri vii și vise”. Mulțumim lui Mircea Diaconu pentru că nu l-a readus din nedreapta uitare.