AFnews„Donald John Trump a fost cel mai mare președinte din istoria Statelor Unite ale Americii. Sub conducerea sa înțeleaptă, America a devenit măreață din nou, și-a recâștigat poziția de lider mondial în domeniul economic, politic și militar. El primit Premiul Nobel pentru Pace, deoarece a oprit războaiele în curs și a readus armonia în lume !”
…………….
Așa ar dori, probabil, DJ Trump să fie prezentat în cărțile de istorie care vor fi editate peste 100 de ani!
De la alegerea sa ca președinte al SUA, Donald Trump întâi a surprins, apoi a obsedat întreaga lume. In prezent nu există post de radio, televiziune sau media scrisă care să nu încerce să îl analizeze pe Donald J Trump. El este un „fenomen global”, deoarece acțiunile sale ca președinte al Statelor Unite ale Americii se desfășoară la nivel mondial. Astfel a apărut o adevărată „știință” de „Trumpologie” bazată pe psihanaliză, psihologie, logică sau științe oculte, care încearcă să îl înțeleagă pe El, apoi să prevadă – dacă ar fi posibil așa ceva – următoarea sa mișcare.
Provocarea este prea puternică pentru a-i rezista, astfel că și eu încerc să îl pricep pe Donald John Trump, să înțeleg logica rotițelor din capul său. Dacă nu, atunci măcar să mă pot apropia (cât pot eu) de modul său de funcționare și să ofer câteva variante de interpretare a modului său neobișnuit de a acționa. Ideea care mi se pare că îl caracterizează, este că el nu este imprevizibil; el este previzibil în modul în care permanent produce imprevizibilitate !
Cine este Donald J. Trump ?
Născut pe 14 iunie 1946 în New York, Donald este „fiul tatălui sau”, Fred Trump, om sever, exigent, autoritar, rece emoțional, calculat, care nu tolera slăbiciunea și nu respecta decât pe învingători. Pentru el, lumea era împărțită în „winners” (învingători) și „losers” (pierzători).
Donald copil, manifesta un comportament rebel, ceea ce l-a făcut pe Fred Trump să îl trimită, la vârsta de 13 ani, la școala militară din New York, cunoscută pentru severitatea sa în materie de conduită, ordine zilnică și obiceiuri militare. Ulterior Donald Trump a apreciat foarte mult această experiență.
Relația dintre Donald și Fred Trump, a fost una foarte puternică, decisivă dar ambiguă: pe de o parte, dependență și admirație, pe de altă parte presiune, competiție și nevoie de validare. Toată viața Donald a căutat admirația tatălui său, pentru el modelul de succes în afaceri și în viața privată. Cu atât mai mult cu cât nu el trebuia să fie urmașul în afaceri al lui Fred Trump, ci fratele său mai mare Fred Trump Jr. Dar cum acesta nu a dorit să continue afacerea imobiliară, devenind pilot, Donald a fost „succesorul” surpriză. Acest episod este crucial psihologic, fiindcă Donald a ajuns să fie „the second best” (a doua alegere), ales în lipsa cuiva mai bun, o soluție de refugiu ! Acest eveniment a amplificat presiunea asupra sa, dorind permanent să demonstreze că e „foarte bun” și că își merită poziția. Toata viața sa Donald a căutat să își impresioneze tatăl, să apară întotdeauna ca „winner” ! Pe cât era de discret Fred Trump, concentrat pe afaceri, pe atât Donald căuta nu doar admirația tatălui sau, ci admirația întregii lumi.
După experiența traumatizantă a copilăriei și adolescenței, când a trebuit permanent să demonstreze valoarea proprie, el resimte și acum nevoia permanentă de aprobare, de admirație. El a învățat că pentru a fi învingător trebuie să se folosească și de calitățile altor persoane, dar fără să simtă vreo obligație față de aceștia și fără sentimente de empatie.
Date fiind structura sa psihică, experiența sa de afaceri, precum și sfatul tatălui său că „regulile sunt negociabile”, el a învățat că pentru a avea succes în afaceri, el poate ignora legile, regulile și tradițiile stabilite.
Pornind de la nevoia sa permanentă de admirație, el are tendințe spre megalomanie, aplecare spre tot ce strălucește. Nu degeaba în toate locurile unde locuiește permanent sau temporar (cum ar fi Casa Alba) el introduce decorațiunile aurite, baroce, supraîncărcate, dar care impresionează puternic prin etalarea de lux și bogăție, dovada succesului său. Astfel, spre deosebire de Fred, Donald a investit în locuri de spectacol și de prestigiu, în Manhattan (Trump tower), în hoteluri și cazinouri, în brandul personal și în presă, deoarece pentru el faima, renumele, imaginea sunt elemente extrem de importante.
Modelele lui Donald Trump
Primul model și consilier al său a fost însuși Fred Trump, tatăl său. Donald a pornit la drum cu o filozofie simplă :
– lumea e un câmp de luptă,
– oamenii sunt fie câștigători, fie pierzători, (Winner vs. Loser )
– regulile sunt negociabile,
– imaginea contează enorm.
In anii ’50, a apărut o figură interesantă, Roy Cohn, avocat și consilier al lui Mc Carthy, celebrul „vânător de comuniști”. Tânărul Trump a fost impresionat de personalitatea sa și de ideile sale, astfel că i-a cerut adesea sfatul, acesta devenind, prin anii ’70, mentorul sau. Sfaturile lui l-au marcat profund pe tânărul întreprinzător, cu timpul definind strategia sa personală și apoi politică. Istoricii care au analizat această relație, au ajuns la concluzia că Roy Cohn i-a transmis 5 sfaturi esențiale, pe care Trump le urmează de atunci :
- Să ataci mai bine decât să te aperi. Cohn l-a învățat pe Trump că niciodata să nu se pună în defensivă în fața criticilor, ci să rămână ofensiv pentru a putea controla evenimentele. Să riposteze întotdeauna și mai viguros decât atacul inițial, pentru ca să intimideze adversarul și să îl facă să se retragă.
- Să ocupe terenul în permanență.
- Niciodată să nu se scuze, să nu recunoască niciodată vreo greșeală făcută, indiferent de
situație, deoarece aceasta i-ar slăbi poziția.
- Niciodată să nu abandoneze și să nu recunoască o înfrângere. Acest principiu este pereche
cu strategia precedentă, ca niciodata să nu recunoască o pierdere, chiar dacă faptele îl
contrazic.
- Să exploateze frica și să intimideze ! Cohn considera că inducerea fricii și folosirea tacticii de intimidare sunt pârghii eficace pentru a obține ce dorești în negociere și pentru a reduce oponenții la tăcere. Atacul este cea mai bună apărare, în viziunea sa.
Aceste principii au fost remarcate de multi analiști ca fiind principiile structurale ale strategiei pe care Trump le aplică în întreaga sa carieră de om de afaceri, dar și în politică.
In arsenalul acțiunii politice a lui Trump, se mai poate adăuga un principiu de sorginte americană, atribuit lui Harry Truman, fost președinte al USA : „Dacă nu-i poți convinge, zăpăcește-i!” (în engleză: “If you can’t convince them, confuse them”). Trump a aplicat acest principiu chiar din primul moment al președinției sale, când a prezentat faimosul tabel cu noile taxe vamale impuse lumii întregi ! Prin acestea Trump și-a atacat în primul rând aliații și prietenii Americii, act pe care nici un conducător respectuos față de tratate și convenții nu a putut să îl înțeleagă.
Căutând în istorie, mai putem afla un predecesor celebru, pe Richard Nixon ! El a teoretizat și a aplicat tactica „Omului nebun” (Madman Theory). Această strategie de politică externă s-a bazat pe o premisă psihologică interesantă: Nixon dorea să-i facă pe liderii țărilor din blocul comunist să creadă că el este „imprevizibil, impulsiv și capabil de gesturi extreme, inclusiv de folosirea armelor nucleare”.
In combinație cu principiile lui Cohn (ocuparea permanenta a terenului), Truman (crearea unei situații de confuzie si zăpăceala), această teorie îi dă lui Trump posibilitatea de a fi mereu surprinzător, putând să te aștepți de la el la orice gest extrem, inducând în partenerii de negociere (din acel moment) o stare de frică și intimidare. Așa cum spunea și Fred Trump : „lumea este un câmp de luptă” unde există doar învingători și învinși!
La rândul său, Salvador Dali spunea : „Important este să se vorbească despre tine, chiar și de bine.” (Que lo importante es que hablen de ti, aunque sea bien.). Dali era un maestru al auto-promovării. El spunea că „singura deosebire dintre mine și un nebun, este faptul că eu nu sunt nebun !” Într-adevăr, el era extrem de rațional și într-o epocă în care artiștii încercau să pară modești sau neînțeleși, el a priceput puterea marketingului personal. După el atenția era monedă de schimb, iar cel mai rău lucru nu era critica, ci indiferența.
Așa și Trump, care produce permanent reacții. El acționează primul, ceilalți, partenerii săi, încercând doar să reacționeze la acțiunile sale. Astfel el se menține în centrul atenției, deoarece știe de la Fred Trump că „imaginea contează enorm”. Iar imaginea pe care dorește să o transmită, este cea a învingătorului, a celui mai puternic, a eroului bun în lupta cu răul din lume. Așa cum Dali era în același timp pictor (genial), dar și un produs media, la fel Trump trăiește pentru și prin imaginea sa publică. Dali spunea adesea: “În fiecare dimineață, când mă trezesc, experimentez o plăcere supremă: aceea de a fi Salvador Dali.” Presupun că și Trump simte la fel…
Nu pot exclude nici varianta ca în copilărie el să nu fi putut să își dezvolte o suficientă stimă de sine, astfel încât acum, la maturitate, are nevoie de un flux constant de atenție, admirație și chiar teamă din partea celorlalți pentru a simți că există și pentru a primi confirmarea propriei valori. In toate interviurile și intervențiile sale, Trump se auto-promovează ca „cel mai…” în toate domeniile. Iar dacă interlocutorii săi nu îl laudă suficient, atunci el se răzbună, având o nevoie existențială să fie înconjurat exclusiv de un cor de lăudători, baza „algoritmului” său de funcționare.
Experiența proprie
Viața publică a lui Donald Trump este o lungă serie de succese, eșecuri și acuzații grave. A fost acuzat de evaziune fiscală, de practici frauduloase, falimente ale afacerilor sale și de scandaluri sexuale. Cu ajutorul unor avocați de renume a reușit până la urmă să se salveze cu pagube minime, de fiecare data renăscând precum pasărea Phoenix din propria cenușă.
Întrucât toată cariera sa economică s-a desfășurat în jurul afacerilor imobiliare, caracterul specific al acestei activități și-a pus amprenta pe modul său de gândire de „negociator”. Ca atare, Trump a scris o carte în domeniu „The art of the deal” (arta negocierii). Bazat pe această experiența care l-a dus de la situații de învingător, la cea de învins și invers, la un moment dat fiind obligat să participe la emisiuni de televiziune ca sa câștige bani, Trump și-a făurit personalitatea, nerecunoscând-se niciodata învins, din contra plasându-se întotdeauna în postura de permanent „Winner” (învingător) ! Toată personalitatea lui bazată pe experiența proprie, este una de tip comercial-mediatică, bazată pe cerere și oferta, fără nicio experiență diplomatică sau politică la bază, lucru care se reflecta în felul în care guvernează America… și lumea întreagă.
La primul său mandat, Trump încă nu știa „ce se poate face și ce nu se poate face”, dar acum, la cel de al doilea mandat al său, se crede liber să încalce limitele impuse de bunul simt, de tradiții, de legile naționale și internaționale. El se poartă ca un copil care a primit niște jucării noi : tarifele vamale, armata SUA („cea mai puternică din lume”, cum spune el însuși), imigrația, democrația, pretențiile teritoriale, ecologia, sănătatea, etc. Acum el „se joacă” cu ele după regulile proprii, iar dacă, după o vreme, acestea nu îi mai convin, le schimbă fără nicio jenă, destabilizând astfel întreaga lume.
Acasă la el, în America, dacă nu îi convine vreo lege, o modifică, ignoră adeseori deciziile instanțelor, retrage America din tratatele și convențiile internaționale care nu îi convin și transformă legislația după propria sa imaginație, considerându-se autoritatea suprema și în domeniul dreptului și al democrației americane.
Trump decriptat
La foarte scurt timp după depunerea jurământului Trump a atacat violent și imprevizibil, precum un „om nebun”, iar acțiunile sale au fost (aparent) lipsite de logică și „au zăpăcit” o lume întreagă. El a început prin a ataca partenerii comerciali cu taxele vamale, în primul rând pe aliații și prietenii Americii.
Atunci când a atacat cu aceleași arme China, aceasta i-a ținut piept și a replicat dur, cu taxe și interzicerea exporturilor sensibile către America. Trump a dat înapoi, însă s-a prezentat ca un învingător în raport cu toate statele, indiferent dacă a obținut ce a vrut sau nu.
Până în prezent el a urmat cu strictețe principiul ocupării terenului. Acțiunile lui, aparent lipite de logică și dezorganizate, au loc una după alta, în succesiune rapidă, astfel încât criticii săi să nu aibă timp la dispoziție să îl atace pe un anumit subiect, dat fiind că el deja a trecut la altul !
El a demarat (se pare că lipsit de aprobările necesare) demolarea unei aripi a Casei Albe și a început construcția unei imense Săli de bal, dar în momentul în care au început atacurile în justiție, el deja a trecut la programul de prindere și expulzare a imigranților ilegali, mass media fiind atrasă imediat pe tărâmul ilegalităților și brutalității poliției de frontiera (ICE) !
Pe plan internațional, a continuat „joaca” cu tarifele vamale, fiind în stare să crească taxa de import a produselor din Elveția cu 9 %, când Trump a invocat argumentul lipsei de respect a părții elvețiene, într-un stil tipic în care orgoliul devine parte a negocierii.
Acest comportament a putut fi observat și în timpul celebrei primiri în Camera Ovală a președintelui Zelenski, pe care l-a atacat într-un mod perceput ca disproporționat și umilitor, pentru că nu a mulțumit suficient Americii și lui personal pentru ajutorul acordat Ucrainei.
Trump se comportă așa cum a scris în „Arta negocierii”, respectiv cere foarte mult, vocal și impertinent, pentru ca să obțină mai mult decat inițial putea spera. Si în raport cu Groenlanda a vrut toată insula în proprietatea Americii, chiar și cu ajutorul armelor, dacă altfel nu poate. După opoziția fermă a Europei, a dat înapoi, totuși se declară învingător și în această confruntare.
Dorind reindustrializarea Americii, a abolit orice limite ecologice, a acordat libertate totală investitorilor și speră ca aceștia să reinvestească în țară. Această libertate de investiție are un preț, încălcarea convențiilor privind protecția mediului, precum și cea a propriilor legi și reglementari interne în acest sens, dat fiind ca Trump a învățat de la tatăl sau că „regulile sunt negociabile”!
De fiecare dată când a dat înapoi într-o afacere, el s-a declarat învingător chiar dacă pierderea a fost evidentă. Astfel, în timpul revoltei populației din Iran, el a dat un mesaj clar : „Rezistați, ajutorul e pe drum!” Ca atare, participanții la revoluție au rezistat … și au suferit represiunea brutală a regimului teocratic, care a făcut mii de victime ! Iar ajutorul promis de Trump nu a venit, pentru că (probabil) și-a dat seama că nu avea ce ajutor să le ofere în acel moment ! Dar Trump considera ca acțiunea sa a fost un succes, deoarece el deja a rescris istoria în mintea sa. El crede propriile discursuri pentru că a accepta alte păreri ar însemna distrugerea imaginii de sine. Acum pune din nou presiune pe Iran, dar nimeni nu știe ce dorește să facă Trump și până unde va accepta să meargă, în timp ce el susține că a învins și amenință din nou regimul iranian.
Lista de probleme aflate „pe masă”
Trump pornește o serie întreagă de acțiuni simultan, fără să termine niciuna dintre ele. Prin această metodă el își asigură o prezență zilnică în media mondială, dat fiind că în fiece moment el poate relua una dintre acestea, să mai facă un pas, să mai spună o opinie, monopolizând astfel atenția lumii.
De exemplu, în acest moment, a pus pe masă foarte multe probleme, crize în derulare sau în așteptare :
– problema imigrației,
– problema restricțiilor ecologice,
– problema relației cu Europa pe care o acuză de trădare a valorilor civilizației occidentale,
– problema relației cu Canada,
– problema Groenlandei,
– problema tratatului de pace dintre Rusia și Ucraina,
– problema acordurilor de încheiere a conflictului din Gaza, a denuclearizării Iranului,
– problema relației cu Venezuela, cu Cuba, cu America de Sud, etc. etc.
Desigur că această listă, oricât pare de lungă, nu este exhaustivă. Este doar un instantaneu incomplet al crizelor din acest moment, pornite de președintele Trump și nimeni nu știe când și în ce ordine va încerca să le ducă spre o soluție finală. O criză succede altei crize, astfel presa este suprasaturată și nu are posibilitatea de a se fixa pe niciuna dintre ele, iar Trump se poate adapta să iasă „învingător” în criza pe care tocmai a ales-o spre tratare. In acest „haos” aparent, provocat și controlat de Trump, el este cel care impune problema, soluția și ritmul de desfășurare, el controlează evenimentele iar lumea întreagă nu are decât să încerce să se țină după el și să se adapteze la situațiile provocate.
Acest inventar foarte bogat de probleme îi permite ca aproape zilnic să reînvie una dintre ele, ca să se afle în centrul atenției mondiale. Desigur că problemele enunțate anterior sunt reale, serioase, unele pozitive pe plan internațional, altele din contra, încalcă legile și regulile internaționale (vezi amenințarea cu forța armată privind alipirea Groenlandei la SUA), dar toate provoacă reacții la nivel mondial și toate fac să se vorbească de Trump… uneori chiar și de bine.
Astfel Statele Unite ale Americii sub președinția lui Trump, în opoziție cu toți predecesorii săi, în loc să fie acea „masă inerțială” pozitivă care să garanteze în lume stabilitatea strategică, comercială, respectarea regulilor, convențiilor și legilor stabilite pe plan internațional, a făcut din America un pol extrem de dinamic și imprevizibil .
In această cheie putem doar bănui ce va putea și ce nu va putea face Trump, dar un lucru este cert : de la alegerea sa ca președinte al USA, lumea a ieșit din echilibrul (chiar și instabil) de până atunci și se îndreaptă spre un nou echilibru, dinamic, în care fiecare mișcare și fiecare gest va trebui urmărit și contrabalansat, pentru a evita prăbușirea lumii în haos.
Adaugă un comentariu