Dr. Mihai Nicolae: De la primul Ţarat Bulgar la Bizanţ, istorii însângerate (V)

Hanul Boris I (după botez Mihail) a fost recunoscut (852-889) drept suveranul care şi-a creştinat poporul. Decizia lui nu a fost lipsită de motive politice. Ca şi Constantin cel Mare, a înţeles că numai printr-o religie comună ar putea asigura unitatea imperiului, în condiţiile unei populaţii foarte „tărcate”, din punct de vedere etnic, fărâmiţată religios şi lingvistic. Mai întâi s-a îndreptat spre Roma, temându-se de o prea mare influenţă a Imperiului Bizantin. Pentru a-l determina să renunţe, împăratul Mihail al Constantinopolului a atacat Bulgaria, dar se oferă să renunţe la arme, dacă Hanul Boris acceptă să se boteze „răsăritean”, iar nu „apusean”. Îl ademeneneşte şi cu restituirea unor pământuri macedonene. În anul 864, suveranul bulgarilor primeşte, la Constantinopol, botezul, naşul fiind însuşi împăratul Mihail. În 870 obţine şi autocefalia, biserica ortodoxă bulgară fiind recunoscută de sinodul constantinopolitan. În anul 885 le oferă refugiu, învăţăceilor lui, Chiril şi Metodiu – cărturari şi diplomaţi bizantini cărora le datorăm alfabetul chirilic – şi care vor ajuta la crearea centrelor religios-culturale şi la dezvoltarea limbii slave. Această limbă, cu noul alfabet chirilic, împodobită de cărturari, înlocuieşte limba greacă, ajungând limba oficială a hanatului bulgar. Îmbrătişând creştinismul, Boris se simte dezlegat de poverile lumeşti, retrăgându-se într-o mănăstire.

Îşi numeşte succesorul în persoana lui Vladimir, fiul său cel mare, păstrându-şi, însă, dreptul de a guverna. Vladimir, aliat cu o parte din nobilime, repune în drepturi vechea religie şamanică (tengriism-ul). Bătrânul Mihail/Boris, ataşat profund înăţăturii creştine, decide că era momentul să revină la putere pentru a restaura religia lui Hristos. Sunt momente de un dramatism tragic: îşi prinde fiul apostat şi porunceşte să i se scoată ochii, pentru a –l îndepărta de la orice revenire politică. (Infirmii nu puteau accede la tron). Simion, cel de-al treilea fiu, ajunge noul conducător. Ţarul cel nou mută capitala la Presla, înlocuieşte clerul bizantin cu preoţi bulgari, iar, cu sprijinul sinodului bulgăresc din Preslav, schimbă liturghia în limba greacă, cu slujba în limba slavă (bulgară). După asigurarea unui succesor loial şi realizarea reformelor, marele han se întoarce în chiliile mănăstirii unde îşi dă sfârșitul cel de obşte pe data de 2 mai 907. Canonizat de biserica ortodoxă bulgară, fiind considerat „întocmai cu apostolii”, Sfântul Boris este sărbătorit pe data de 2 mai.

Sub Simion cel Mare (893-927) hanatul bulgar se extinde teritorial, devenind, pentru o vreme, cea mai puternică formaţiune statală din răsăritul Europei. Hanatul devine ţarat, iar Simion adoptă titlul de împărat/ţar, în locul titulaturii de cneaz. Preslav, noua capitală, rivalizează cu însuşi oraşul lui Constantin cel Mare de pe Bosfor. Domnia lui Simion i-a adus prosperitate şi o remarcabilă dezvoltare culturală. Se traduc texte creştine fundamentale. Întreaga perioadă a fost numită „Epoca de Aur” a culturii bulgare.

Primul Imperiu Bulgar va lupta împotriva Croaţiei şi Serbiei, după ce făcuse faţă invaziilor maghiarilor, pecenegilor, chiar şi ruşilor (kieveni) conduşi de prinţul Sviatoslav Igorevici. Aceste atacuri slăbesc foarte mult statul bulgarilor, situaţie de care Bizantinii nu întârzie să profite. În 971 trupele imperiale ocupă capitala Preslav şi îl capturează pe ţarul Boris al II-lea, căruia îi iau titlul de împărat , oferindu-i, totuşi , „galant”,un titlu de magistros. Moare în captivitatea „poleită” pe care i-o „oferise” Bizanţul. Parte din Tracia şi, respectiv, din Moesia inferioară revin Imperiului, dar sunt puse sub conducerea unor guvernanţi bizantini. Umilinţa la care a fost supus suveranul lor nu i-au descurajat pe bulgari care au continuat rezistenţa. Sub ţarul Samuil (977-1014), bulgarii reuşesc să-l învingă pe Vasile al II-lea din dinastia macedoneană. Nepot al împăratului Constantin VII Porfirogenetul, bazileul Vasile se hotărăşte să refacă imperiul Bizantin. Urzelile şi promisiunile împăratului l-au determinat pe Vladimir să se creştineze, împreună cu întreg poporul său, conducătorul bizantin oferindu-i de soţie pe sora sa, Ana – o veritabilă încuscrire politico-strategică. De atunci Rusia (kieveană) dobândeşte o identitate creştină, întărită de punerea bisericii ruse sub ascultarea Patriarhiei de la Constantinopol. Vasile al II-lea îi oferă sprijin şi ducelui Athum, succesorul voievodului Glad din Banat. După eşecul din anul 986, când atacul asupra Sofiei este respins, Vasile al II-lea nu încetează presiunea militară. În 1014 îi invinge definitiv pe bulgari. După luptă, împăratul ordonă să li se scoată ochii celor 14.000 de prizonieri de război, lăsând un singur ochi câte unui bulgar din o sută, chiorii urmând să-i conducă pe cei rămaşi în viaţă, înapoi la ţarul Samuil. Acesta, copleşit de înfrângere şi de atrocităţile comise de soldaţii bizantini, face un atac de cord care îi este fatal. De atunci, suvernaul bizantin a ramas în istorie sub numele de Vasile al II-lea Bulgaroctonul („Ucigaşul de bulgari”). Ne interesează Vasile Bulgaroctonul şi pentru alte măsuri pe care le-a luat. Astfel, când a ordonat să fie reînfiinţată Arhiepiscopia de Ohrid, fosta „Justiniana Prima”, edictul imperial a dispus ca acest centru ortodox să cuprindă „şi toţi vlahii din Bulgaria”. Până în 1018, cetăţile bulgăreşti se predau, rând pe rând. Primul Imperiu/Ţarat Bulgar îşi încetează existenţa.

Foto: Wikipedia