Cimitirul evreiesc de pe munte: emoție și melancolie la Vama, Suceava

„Cimitirul evreiesc se află în Prisaca Dornei, Comuna Vama, pe DN 17, în apropriere de râul Moldova. În 1873, în timpul primarului Gavril Toma, evreilor din Vama şi împrejurimi li s-a dat o bucată de pământ pentru cimitir, sub Dealul Barbuşca, peste podul Alb.

Secole de-a rândul, evreii şi-au găsit adăpost în Rusia, apoi în Polonia şi Germania, dar în secolul al XVIII-lea, din cauza prigoanei la care au fost supuşi, au trecut în număr mare şi în Moldova, stabilindu-se în oraşe, târguri şi sate, beneficiind de toleranţă religioasă, dar şi economică.

La începutul stăpânirii habsburgice, în Vama erau doar două familii de evrei, însă odată cu trecerea timpului numărul acestora a crescut ca urmare a sporului natural, dar şi a emigrărilor din Galiţia, în tot secolul al XIX-lea. Evrei s-au făcut remarcaţi prin simţul lor negustoresc, existând în acea perioadă numeroase cârciumi, chioşcuri, dar şi ca buni meşteri: croitori, cizmari, fierari.

În 1918 evreii erau văzuţi de către români ca agenţi ai germanizării, aceştia fiind manevraţi politic de Curtea de la Viena. Cu toate acestea poporul român a fost tolerant, iar mărturiile locale arată că vămenii s-au ajutat mai mult cu evreii decât cu germanii, arătând, în acelaşi timp, compasiune pentru suferinţele îndurate de aceştia. Despre raporturile dintre evrei şi români, în satul Vama, mai vorbesc acum doar lumânările aprinse de femeile creştine, gest care poate să însemne pomenirea celor dispăruţi, o atitudine pioasă faţă de cei cu care au convieţuit, iertarea păcatelor şi dobândirea ajutorului lui Dumnezeu.

Cimitirul evreiesc, în care se odihnesc cei care au trăit cu secole în urmă pe teritoriu bucovinean, este îngrijit de gospodarii din Vama si autorităţile locale, iar de sărbătoarea Pesah(Paştele evreiesc) sunt aprinse lumânări la morminte. În momentul de faţă, în Vama nu mai trăieşte nici un evreu, ultima persoană în viaţă fiind Bertha Lehrer care a murit în 1984. La intrarea în Cimitirul evreiesc este o poartă grea, pe care natura a ferecat-o făcând să crească acolo un molid care odată cu trecerea timpului a făcut ca această poartă să se deschidă tot mai puţin şi să ţină, astfel, la adăpost liniştea ce dăinuieşte printre evreii de altădată.”

Bibliografie: Cernat, Ion și Lazarovici, Elena – 600 de ani de istorie ai satului Vama, editura Pim, Iași, 2009

Foto: Irina Airinei, aprilie, 2021