Cu chip de copil și privire de-azur, diafană, prințesă, mlădiță, iubită de păsări, de natura din jur, suavă ca o porumbiță. Domnița candidă din Argeș plecată, în Lovech sfioasa mireasă, de-atâtea zavistii mereu...
IVO GHEORGHIEV, președintele AVE-Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria. „Comunitățile istorice suntem cei care prin voia soartei, niciodată nu am făcut parte din trupul mamei. Noi suntem copilul care plânge la ușa mamei...
Senatul României informează, printr-un comunicat de presă: „I-am cerut lui Edi Rama, Primul ministru al Albaniei, ţară prietenă, cu care avem legături istorice importante şi pe care România o susţine în traseul său...
Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria AVE și Casa de Cultură „Sfânta Teofana Basarab” din Vidin conduse de inimosul dr. IVO GHEORGHIEV au omagiat, ca în fiecare an, figura luminoasă a Cuvioasei Teofana Basarab vineri și...
Muzeul Național al Țăranului Român și Institutul Frații Golescu organizează, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, sâmbătă, 5 noiembrie 2022, cu începere de la ora 12:00, la Sala Media a...
AVE – Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria și Casa de Cultură „Sfânta Teofana Basarab” din Vidin conduse de dr. IVO GHEORGHIEV vor organiza masa rotundă cu tema „Viața Cuvioasei Teofana Basarab”. Evenimentul va avea...
Cuvinte
mor lângă cuvinte,
lăsând singurătatea
să se îngroape
în giulgiul unor lacrimi
uscate.
Cine știe!?
Cândva, poate că or să le
învie
alte…lacrimi…
INTERVIU REALIZAT DE IRINA AIRINEI ŞI DORIN SUCIU (partea I) Scurtă prezentare: Născut la 1 februarie 1949 în comuna Crăieşti, judeţul Mureş, este absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş (1967...
INTERVIU REALIZAT DE IRINA AIRINEI ŞI DORIN SUCIU (partea a II-a) Sunteţi un om dificil? Da și nu. Da, pentru că am un temperament vulcanic care izbucnește, fără menajamente și uneori poate chiar fără tact, în faţa...
Vineri, 20 octombrie, Salonul de carte POLEMOS a găzduit, printre altele, lansarea volumului „23 August 1944, legende și adevăr. Controverse și evaluări”, coordonator: conf.univ.dr. Gavriil Preda cuprinzând un...
Am tot amânat să scriu sau să vorbesc în public despre românii, care s-au stabilit în Ungaria după căderea regimului lui Nicolae Ceauşescu (1989). După 1987, au apărut şi la Catedra de Română din Seghedin români care...
Între 30 septembrie și 2 octombrie 2022, la Pitești, și-a desfășurat lucrările Simpozionul Internațional despre „Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”, care a ajuns la cea de-a XXII ediție. Festivitatea de...
Noi, români din Chitighaz, urmaşii întemeietorilor satului suntem în ultima oră să lămurim şi să prezentăm omagiile noastre faţă de străbunii noştri, de comunitatea română. Despre trecut trebuie să vorbim ca de o pildă...
Academia Română, prin Secția de științe medicale, organizează miercuri, 19 octombrie 2022, lansarea volumului „Iuliu Barasch – un iluminist evreu în Țara Românească“. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei din Calea...
Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste.
Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei.
Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.