Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului din România a organizat cea de-a XIV-a ediție a Programului de Tabere „ARC”...
Cursanții Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească “Ciprian Porumbescu”din Cernăuți, secțiunea Arta plastică și pictură naivă, participanți la Programul de Tabere ARC organizată de Departamentul pentru Românii...
CEL MAI VECHI COLABORATOR AL REVISTEI NOASTRE, DOMNUL PROFESOR DR. GHEORGHE PETRUȘAN, ÎMPLINEȘTE FRUMOASA VÂRSTĂ DE 85 DE ANI EXACT ÎN ZIUA APARIȚIEI NUMĂRULUI NOSTRU ACTUAL. A ÎNCEPUT SĂ PUBLICE ÎN REVISTA ROMÂNEASCĂ...
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului organizează cea de-a XIV-a ediție a Programului de Tabere „ARC” 2023 La...
Limba română ca limbă latină, și-a îmbogățit vocabularul cu expresii turcești în perioada extinderii Imperiului Otoman, dar și slave datorită apropierii geografice și relațiilor economoco-comerciale cu popoarele...
Volumul de față cuprinde studii consacrate unor scriitori basarabeni, precum și unora născuți în Basarabia, pe când aceasta făcea parte din România, și care din motivele istorice cunoscute s-au refugiat cu familiile lor...
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Uniunea Artiștilor Plastici și Asociația Pro Valores propun un eveniment de excepție. Galeria Ghețăria, din curtea de onoare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, va găzdui...
Între 31 iulie și 6 august au loc mai multe evenimente în lumea artelor vizuale, pe care Uniunea Artiștilor Plastici din România vi le recomandă: Luni 31 iulie, la ora 18, Roman Art Gallery (Bd. Roman Mușat, nr.20...
(Amb. Dumitru Preda) Sala în care se desfaşoară tradiţionalul concert de Anul Nou de la Viena, Musikverein, a fost construită cu fonduri provenite în mare parte din donații, principal donator fiind un aromân, omul de...
„Fiecare cu algathonul său /un algathon pentru fiecare poveste/ un algathon pentru fiecare destin /un algathon /rezemat de marginile firii /și circumspect /precum un semn de pagină.” (Ancelin ROSETI) (25.05.1967 – 19.06...
Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi...
De mai bine de doi ani de zile, Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR) a inițiat cursuri de Limba Română pentru copii și adolescenți. Și în anul școlar 2022-2023 elevii au participat cu entuziasm la...
– Dragă Gabriela, cititorii „Foii românești” au putut citi în anii trecuţi mai multe scrieri de-ale tale pe tema traducerilor în limba maghiară a operei poetului naţional român Mihai Eminescu. Cercetările tale în acest...
ACADEMICIANUL IOAN BOLOVAN, ISTORIC, DIRECTOR AL INSTITUTULUI DE ISTORIE ,,GEORGE BARIȚIU” AL ACADEMIEI ROMÂNE în dialog cu jurnalista ADRIANA PETROI CARE ESTE LOCUL ȘI ROLUL INSTITUTULUI DE ISTORIE „GEORGE BARIȚIU” AL...
Academia Română organizează, în perioada 31 iulie – 4 august 2023, cea de-a doua ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei“, dedicată elevilor olimpici care au câștigat bursă de merit din partea Academiei Române...
Miercuri, 26 iulie 2023, la sediul central al Institutului Cultural Român din Bucureşti a fost lansat volumul (teză de doctorat) „Influența politicului asupra vieții culturale a românilor 1947-1971” publicat în condiții...
Asociația Anima Fori - Sufletul Cetății s-a născut în anul 2012 din dorința unui mic grup de oameni de condei de a-și pune aptitudinile creatoare în slujba societății și a valorilor umaniste.
Dorim să inițiem proiecte cu caracter științific, cultural și social, să sprijinim tineri performeri în evoluția lor și să ne implicăm în construirea unei societăți democratice, o societate bazată pe libertatea de conștiință și de exprimare a tuturor membrilor ei.
Prezenta publicație este realizată în colaborare cu Gazeta Românească.